12 mai este data la care Tribunalul Arad a fost fixată ca termen pentru pronunţarea sentinţei în dosarul celor doi soţi, angajaţi la Penitenciarul Arad. Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, cei doi ar fi cerut mită familiei unui deţinut pentru ca acesta să fie scos la muncă. În referatul cu propunere de arestare preventivă, întocmit în 27 iulie 2014, procurorii au reţinut următoarele: „inculpata B.R.M., agent şef în cadrul Penitenciarului Arad, a pretins de la martora denunţătoare suma de 2.000 de euro, susţinând că are influenţă asupra membrilor comisiei din cadrul Penitenciarului Arad care hotărăşte cu privire la acordarea dreptului de muncă deţinuţilor, pentru a-i acorda fiului martorei denunţătoare, încarcerat în Penitenciarul Arad, dreptul de muncă. Inculpatul B.D.M., comisar şef de penitenciare, împuternicit şef serviciu siguranţă în cadrul Penitenciarului Arad, a pretins de la martora denunţătoare suma de 2.000 de euro, pentru a aviza favorabil şi a interveni asupra membrilor comisiei din cadrul Penitenciarului Arad, care hotărăşte cu privire la acordarea dreptului de muncă al deţinuţilor, comisie din care făcea parte şi acesta, în vederea acordării dreptului la muncă fiului martorei denunţătoare, încarcerat în Penitenciarul Arad”. Tribunalul Timiş a dispus, la acea dată, luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu faţă de inculpata B.R.M. şi cercetarea în stare de libertate a inculpatului B.D.M. În urma contestaţiei formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, în 28 iulie 2014, Curtea de Apel Timişoara a soluţionat contestaţia formulată de parchet şi a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 30 zile a inculpatului B.D.M.. Ulterior, cei doi au fost plasaţi sub control judiciar, măsură sub care au rămas de când au fost trimişi în judecată, dar şi pe parcursul procesului penal.
Soţii angajaţi la Penitenciarul Arad, judecaţi pentru luare de mită, aşteaptă sentinţa
ARAD. Cei doi soţi, angajaţi ca agent şef şi comisar şef în cadrul Penitenciarului Arad, judecaţi de Tribunalul Arad pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, îşi vor afla sentinţa în 12 mai.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
5
Mapamond
Ucraina a lovit pentru prima dată un petrolier al „flotei fantomă” ruse „în apele neutre” ale Mediteranei, a anunțat vineri o sursă din cadrul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), informează AFP.
UT Arad
Din Alomerovic spune că acesta este obiectivul echipei UTA.
UT Arad
Comisia Centrală de Arbitri a afișat, de câteva minute, brigada care va conduce partida de mâine seară, de la Arad, dintre UTA și Dinamo.
Local
ARAD. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei, prin lucrarea Sectorului Social–Filantropic al Arhiepiscopiei Aradului, 130 de pachete cu produse neperisabile au ajuns la persoane și familii aflate în dificultate.
Advertorial
O geantă nu este doar un accesoriu, ci un element care definește stilul și personalitatea. Într-o lume în care mobilitatea și confortul contează, geanta crossbody a devenit un must-have pentru femeile active. Practică, versatilă și ușor de purtat, această geantă se potrivește atât ținutelor casual, cât și celor elegante.
UT Arad
Suporterii peluzei "Cătălin Hâldan" îndeamnă fanii lui Dinamo să cumpere bilete lângă sectorul galeriei oaspete.
România
La finalul acestui an, lucrările pe tronsonul autostrăzii A1 Margina – Holdea sunt realizate în proporție de aproape 50%, activitatea desfășurându-se simultan în toate galeriile celor două tuneluri de pe traseu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!