STATISTICĂ UTA – Cetate Dezna, printre performere!

De Daniel Scridon
Reactualizat la:
STATISTICĂ UTA – Cetate Dezna, printre performere!
Colaboratorul nostru fidel, Ladislau Torok, ne-a trimis o altă statistică despre echipa fanion a Aradului de la momentul în care a devenit ACS UTA Bătrâna Doamnă. După „episoadele” dedicate recordmenului Burlă şi golgeterului Hlistei, astăzi, vă prezentăm o statistică a meciurilor jucate până acum de UTA Bătrâna Doamnă în toate competiţiile oficiale.

Aşadar, alb-roşii au disputat un total de 128 meciuri (30, Liga a IV-a; 24, Liga a III-a; 56, Liga a II-a; 13, Cupa Romaniei; 5, baraje). Linia de clasament este una pozitivă: 128 jocuri, 89 victorii, 21 egaluri, 19 înfrângeri şi un golaveraj de 356-119. Adversari întâlniţi: 57.

Din toate aceste meciuri, în 9 dintre ele utiştii au încasat câte trei goluri (7 dintre aceştea fiind pierdute), iar în alte 3, câte patru goluri. Printre cele trei performere apare şi un nume-surpriză, Cetate Dezna (Liga V, Seria B), într-un meci de Cupa României, ediţia 2013-2014, încheiat cu un scor de polo, 10-4 pentru UTA. Celelalte două „sperietoare” au fost: Gaz Metan Mediaş (0-4, în play-off-ul ediţiei trecute de Liga a II-a) şi Sepsi Sf. Gheorghe (1-4, în turul actualului campionat).



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !