Tragerea la sorți va fi efectuată de președintele Tribunalului Arad, în Sala Festivă din incinta Palatului Justiției, la etajul I.
Tragere la sorți pentru BEJ
Tragere la sorți pentru BEJ
Tribunalul Arad aduce la cunoștința tuturor celor interesați că, în data de 6 septembrie, ora 10.00, la sediul instituției din B-dul Vasile Milea, în ședință deschisă, va avea loc tragerea la sorţi a celor trei judecători care vor face parte din Biroul Electoral Judeţean Arad, ce se va constitui cu ocazia organizării şi desfăşurării alegerilor pentru Preşedintele României din data de 10 noiembrie 2019.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
România
Poliţia Rutieră va sancţiona şoferii care opresc pe marginea drumului pentru „celebrele” poze din lanul cu rapiţă.
Local
Călin Bibarţ şi Iustin Cionca, alături de echipele lor de consilieri, şi-au depus candidaturile pentru alegerile din 9 iunie.
Local
Primăria Municipiului Arad anunţă că, începând de luni până joi, aici nu se va putea parca din cauza lucrărilor.
Advertorial
Firma BADER a preluat fabrica din Curtici România in 28.03.2024 prin achiziționarea de la grupul Coindu, astfel că, acum, compania face parte din BADER Group, alăturându-se întreprinderilor de producție din Polonia, Ucraina și Bulgaria.
Citiți principiile noastre de moderare aici!