Teatru Fix in ziua a sasea

De Monica Ardelean
Dreaming Romania la Arad FOTO:FAN
Dreaming Romania la Arad FOTO:FAN
Un spectacol al Teatrului German din Timișoara și un spectacol al ieșenilor de la teatrul FIX.

ARAD. Dacă e miercuri, e ziua a şasea pentru festivalul de Teatru Nou. Primul spectacol al zilei, nerecomandat celor sub 15 ani, e semnat de Radu Afrim. „Fetiţa din bolul peştelui auriu”, de Morris Panych, o producţie a Teatrului German de Stat Timişoara, va începe de la orele 19.00, în sala mare. Cinci personaje care „par rupte de orice realitate pe care ar trebui să o trăiască în afara casei lor de la malul mării, dar sunt atât de bine ancorate în propriile vieţi, ca într-un neţ de pescari, încât ajungi să crezi că orice posibilă schimbare le va dezechilibra şi distruge. Iluzie“, le caracteriza criticul Cătălina Miciu.

Fix la 21.30

Teatru FIX Iaşi așteaptă arădenii, de la ora 21,30, în sala Studio, la „Dreaming Romania”, un spectacol a cărui regie este semnată de Mihai Pintilie şi Radu Horghidan. „Un spectacol formidabil, realizat de o mână de tineri dezinhibați, inteligenți și predați (fără speranță de recuperare) ludicului. Realizat pe un scenariu colectiv și având parte de o regie dublă (Mihai Pintilie și Radu Horghidan), „Dreaming Romania” este cel mai open mind spectacol pe care l-am văzut în ultimii ani. Ne vorbește, mai mult sau mai puțin direct, despre noi, despre varza totală poreclită societate, despre România aceasta pe care, naiba s-o ia, ne-am dori-o atât de altfel, atât de diferită, despre păcatele și tarele noastre văzute sau nevăzute“, spunea despre spectacol Călin Ciobotari.

Taguri: , , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !