„Tovarășul de drum”

De Vasile Filip
„Tovarășul de drum”
Duminică, 10 aprilie, de ora 11.00, Trupa de Marionete a TCIS vă propune un spectacol 3D în regia lui Radu Dinulescu.

„Tovarăşul de drum” a fost montat în 2011 la Teatrul de Marionete în cadrul proiectului cu finanţare europeană Vagabondaj. Este primul spectacol din întreaga lume care îmbină tehnica teatrului de animaţie cu cea a filmului 3D, ulterior echipa montând în aceeaşi manieră şi „Pinocchio” de Carlo Collodi cu intenţia ca acest stil să devină un brand al instituţiei arădene. Vă reamintim că din proiectul Vagabondaj au mai făcut parte Teatrul de Păpuşi din Belfort, Franţa şi Compania Karromato din Praga, Cehia. Încă de la început „Tovarăşul de drum” a fost tradus în limbile franceză şi cehă pentru a putea fi jucat în ţările de origine ale teatrelor partenere.

Spectacolul poate fi văzut doar cu ochelari speciali cu lentile colorate, care vor fi puşi la dispoziţia publicului la intrarea în sală. Din distribuţie fac parte actorii Cristian Bordaş, Carmen Mărginean şi Adina Doba. Scenografia şi marionetele sunt realizate de Nelu Pitic, sonorizarea îi aparţine lui Dorel Parfeni, iar aranjamentul de lumini lui Cornel Dume. Personajele, decorurile şi coloana sonoră au fost realizate de belgianul Armand Richelet Kleinberg.

Aşadar, duminică, 10 aprilie, de la orele 11, sunteţi aşteptaţi în sala de pe str. Episcopiei, unde Trupa Marionete a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad va juca în spectacolul „Tovarăşul de drum” după Hans Christian Andersen în regia lui Radu Dinulescu.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase