Transportatorii, amendați pentru anvelope uzate

De Ioana Costas
10Comentarii
Transportatorii, amendați pentru anvelope uzate
12 certificate de înmatriculare reținute – toate de la transportatori – în urma unei acțiuni a polițiștilor rutieri arădeni.

ARAD. Acțiunea rutieră a avut loc miercuri, 9 octombrie, pe șoselele din municipiul și județul Arad și i-a avut în vizor pe cei care efectuează transporturi de marfă și de persoane. Potrivit IPJ Arad „polițiștii rutieri au desfășurat o acțiune pe raza municipiului și a județului care a avut ca scop verificarea legalității transportului public de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, verificarea legalității transportului public de persoane efectuat prin curse regulate și ocazionale și verificarea autovehiculelor special destinate transportului de elevi”. Și au fost găsite nereguli, mai ales la anvelope. 12 certificate de înmatriculare au fost reținute de polițiștii rutieri, de la transportatori, din cauza anvelopelor uzate cu care circulau pe drumurile publice.
În urma acțiunii, pe transportul de marfă au fost verificate 259 de autovehicule, fiind constatate 119 abateri contravenționale, în valoare totală de 67.715 lei, respectiv: 105 sancțiuni la O.UG. 195/2002 (privind circulația pe drumurile publice), patru abateri la O.G. 37/2007 (timpii de conducere), două sancțiuni la H.G. 1373/2008 (prelată) și opt sancțiuni privind alte acte normative. Totodată, unui șofer care efectua un transport de marfă i-a fost reținut permisul de conducere pentru depășire neregulamentară. Pe linia transportului de persoane au fost controlate 150 de autovehicule, fiind constatate 43 de abateri contravenționale, toate privind circulația pe drumurile publice, în valoare totală de 13.975 de lei, fiind reținut și un certificat de înmatriculare pentru defecțiuni tehnice.

Conform reprezentanților IPJ Arad „aceste acțiuni se desfășoară în mod constant, având ca scop crearea și asigurarea unui climat de siguranță pentru cetățeni”.



10Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor