Poliţiştii Serviciului de Ordine Publică- Biroul Combatere Delicte Silvice, împreună cu poliţiştii de frontieră şi reprezentanţi ai Direcţiei Silvice Arad, au oprit în trafic, în zona punctului de trecere a frontierei Nădlac, trei transporturi ilegale de material lemnos. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 59 de ani, din judeţul Alba, care transporta cu un autoturism cu remorcă 12 metri cubi lemn de foc din specia fag, în urma verificărilor efectuate constatându-se că pe avizul de însoţire a mărfii nu era menţionată provenienţa legală a materialului lemnos. Întreaga cantitate de material lemnos a fost reţinută în vederea confiscării, bărbatul fiind sancţionat contravenţional cu 2.000 de lei. Totodată, un bărbat de 44 de ani, din judeţul Arad, a fost depistat transportând cu un autoturism cu remorcă 19,8 metri cubi lemn de foc din specia salcâm pentru care a prezentat oamenilor legii un aviz de însoţire a mărfii cu termenul de valabilitate expirat. Arădeanul a fost amendat cu 4.000 de lei, lemnele fiind reţinute în vederea confiscării. De asemenea, autorităţile au mai oprit în trafic un bărbat în vârstă de 33 de ani, din judeţul Timiş care transporta cu un autoturism cu remorcă peste 28 de metri cubi lemn de foc din specia fag şi răşinoase, în urma verificărilor efectuate constatându-se că avizul de însoţire a mărfii avea termenul de valabilitate expirat. Oamenii legii l-au amendat pe timişorean cu 3.000 de lei, lemnele fiind confiscate.
Transporturi ilegale de lemne depistate în apropierea frontierei
Transporturi ilegale de lemne depistate în apropierea frontierei
Trei transporturi ilegale de lemne au fost descoperite în zona punctului de trecere a frontierei Nădlac.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
România
O echipă de anchetatori de la Parchetul General a mers, vineri dimineaţa, la locuinţa lui Ion Iliescu, pentru a-l anunţa pe fostul preşedinte că a fost pus din nou sub acuzare pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990.
România
Poliţia Rutieră va sancţiona şoferii care opresc pe marginea drumului pentru „celebrele” poze din lanul cu rapiţă.
3
Local
Noul sediu al Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii "Aurel Vlaicu" (UAV) Arad, care a fost inaugurat vineri, se află într-o clădire istorică reabilitată cu şase milioane de euro, în care în urmă cu peste un secol a funcţionat prima şcoală evreiască din Transilvania.
2
Local
Primăria Municipiului Arad anunţă că, începând de luni până joi, aici nu se va putea parca din cauza lucrărilor.
Advertorial
Firma BADER a preluat fabrica din Curtici România in 28.03.2024 prin achiziționarea de la grupul Coindu, astfel că, acum, compania face parte din BADER Group, alăturându-se întreprinderilor de producție din Polonia, Ucraina și Bulgaria.
Citiți principiile noastre de moderare aici!