Tudorel Jurcă, arbitru de Liga 3!

De Daniel Scridon
Reactualizat la:
7Comentarii
Tudorel Jurcă, arbitru de Liga 3!
© Tudorel Jurcă
Comisia Centrală a Arbitrilor din cadrul FRF a dat publicităţii lista nominală a arbitrilor și arbitrilor asistenți care au promovat în lotul de Liga 3, urmare a Programului de talente din sezonul competițional 2016/2017. Pe lista celor 12 „centrali” promovaţi apare şi arădeanul Tudorel Jurcă (poziţia 7), fluieraşul originar din Ineu urmând să oficieze, din toamnă, jocuri din eşalonul trei al fotbalului românesc.

„Mă bucur că după o muncă de doi ani am reuşit să promovez în Liga 3. Mulţumesc tuturor celor care au avut încredere în mine. Îmi doresc să am evoluţii apreciate şi pe viitor, pentru a urca treaptă cu treaptă spre vârful arbitrajului românesc” – ne-a declarat Tudorel Jurcă.

La rândul său, preşedintele CJ Arbitri, Răzvan Cadar, a punctat: „Ne bucurăm că avem încă un arbitru în lotul de Liga 3. Ştim cât a muncit pentru a ajunge aici. Sperăm ca promovarea lui Jurcă să fie un exemplu pentru arbitrii arădeni care vor intra în acest program”.



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor