UAV, partener al Conferinței VTCA 2019

De Valentin Goran
UAV, partener al Conferinței VTCA 2019
Aradul va fi pentru câteva zile un important centru al cercetării în domeniul inteligenței artificiale.

Arad. Specialiști de pe toate continentele sunt prezenți, în perioada 15-18 octombrie, la cea de a III-a ediție a Conferinței Internaționale privind tehnologia, transportul, comunicarea și aplicațiile vehiculelor inteligente VTCA 2019, desfășurată în parteneriat cu Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad.

Lucrările conferinței se desfășoară la Hotel Continental, locul în care vor conferenția cercetători renumiți din Australia, China., Taiwan, SUA, Norvegia, India, Franța, Azerbaijan, Arabia Saudită, Polonia, Japonia, Ungaria, Portugalia, România.

„A fi partener la această conferință reprezintă o onoare pentru universitatea noastră. Suntem deja la a treia ediție, organizată de prof.univ.dr. Valentina Bălaș, profesor la Facultatea de Inginerie din cadrul UAV, ediție care se bucură de prezența unor nume mari ale cercetării în domeniul inteligenței artificiale. Ne bucurăm că printre profesorii invitați sunt și profesori din cadrul universității noastre care vor conferenția alături de cercetători din întreaga lume”, a punctat rectorul UAV, prof.univ.dr. Ramona Lile.

„Ne bucurăm anul acesta de participarea profesorului Lakhmi Jain de la Universitatea de Tehnologie din Sydney, a academicianului Florin Georgescu Filip de la Academia Română, a profesorului Xinhua Jiang de la Universitatea de Tehnologie Fujian din China. Acestea sunt doar câteva dintre numele consacrate în cercetările în domeniul inteligenței artificiale. Consider că această conferință aduce Aradul și Universitatea Aurel Vlaicu din Arad pe harta cercetării europene și mondiale”, a punctat prof.univ.dr. Valentina Bălaș, organizatorul evenimentului.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !