Potrivit site-ului stirialert.ro, echipajul de poliţie este plasat strategic în acea zonă, pentru a „vâna” şoferi.
„Chiar dacă șefii poliției nu recunosc asta, iata acum dovada. Un echipaj de poliție stă și vânează șoferii care vin pe DN 7 și care nu opresc la semnul STOP, la urcarea pe autostradă în zona Pecica. Pe toată lungimea sa, DN 7 este un drum cu prioritate, însă, doar la Pecica, pe drum a fost instalat un semn STOP. Așa că polițiștii au găsit încă un loc să vâneze permise de conducere. Aici, șoferii trebuie să oprească chiar dacă nu vine nicio mașină. Și chiar pe asta se bazează și poliția. Autostrada este încă în plin șantier, iar agenții de circulație ascund mașina astfel încât să nu poată fi văzută de șoferi decât atunci când este prea târziu”, scrie site-ul stirialert.ro.
Uite unde stă Poliţia la „vânat” şoferi
Reactualizat la:
ARAD. Un videoclip urcat pe site-ul Youtube, de pe canalul Ştiri Alert, arată cum un autoturism care se îndreaptă spre Arad, pe DN 7 (drum cu prioritate) se trezeşte în faţă cu un semn de circulaţie STOP şi cu un echipaj al poliţiei. Indicatorul rutier este instalat pe DN 7, la coborârea de pe autostrada Arad-Nădlac.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
România
Poliţia Rutieră va sancţiona şoferii care opresc pe marginea drumului pentru „celebrele” poze din lanul cu rapiţă.
Local
Călin Bibarţ şi Iustin Cionca, alături de echipele lor de consilieri, şi-au depus candidaturile pentru alegerile din 9 iunie.
Local
Primăria Municipiului Arad anunţă că, începând de luni până joi, aici nu se va putea parca din cauza lucrărilor.
Advertorial
Firma BADER a preluat fabrica din Curtici România in 28.03.2024 prin achiziționarea de la grupul Coindu, astfel că, acum, compania face parte din BADER Group, alăturându-se întreprinderilor de producție din Polonia, Ucraina și Bulgaria.
Citiți principiile noastre de moderare aici!