Unimatan fluiera Motru – UTA

De Leo Sfara
Unimatan fluiera Motru – UTA
Motru. UTA s-a antrenat în această dimineaţă pe gazonul stadionului Hercules Băile Herculane, de la ora 11.00, plătind o chirie de 100 de lei/oră, iar mâine, de la aceeaşi oră, dă piept cu Minerul Motru.

Arădenii se prezintă la jocul cu minerii fără câţiva jucători importanţi: G. Neagu, Faye, Ţabără. Oltean – suspendaţi, Monac şi Medina – accidentaţi. Aşa stând lucrurile, Eugen Trică are foarte multe bătăi de cap, deoarece îi lipsewc nu mai puţin de patru fundaşi, toţi titulari în jocul precedent, cel cu Gloria Bistriţa.

„Ne ducem să câştigăm, egalul ne va mulţumi doar în anumite condiţii, în funcţie de ce se întâmplă pe parcursul jocului Nu va fi uşor, dar am câteva informaţii despre Minerul Motru şi vom încerca să o contracarăm” – a spus Trică.

Minerul Motru şi UTA sunt pe ultimele două locuri ale clasamentului, cu acelaşi număr de puncte, 4.

Sătui să fie furaţi de arbitri, arădenii au cerut şi un supervizor la meciul de la Motru.Până să vadă dacă acesta va veni la stadion, meciul a fost încredinţat lui Paul Unimătan (Zalău) – la centru, ajutat de asistenţii Ionuţ Babadac şi Marius Bobe (ambii din Teleorman). Rezervă: Sergiu Popa (Aiud). Observatori FRF vor fi Marian Ezaru – Craiova şi Constantin Constantinescu – Slatina.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !