Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” a organizat Zilele Academice Arădene – 25 de ani de istorie instituțională

De Daniel Albu
Reactualizat la:
Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” a organizat Zilele Academice Arădene – 25 de ani de istorie instituțională
ARAD. Manifestările științifice organizate de Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad cu ocazia celor 25 de ani de existență, în cadrul Zilelor Academice Arădene ediția a XXV-a, în perioada 13-17 mai 2015, au cuprins peste 680 de lucrări științifice ale studenților și cadrelor didactice, întâlnirea Asociației Absolvenților ALUMNI-UVVG, întreceri sportive, dar și un dineu de gală, desfășurat la Palatul Cultural.

Dineul de gală au fost prezidat de prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul Universității de Vest „Vasile Goldiș” și prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rector fondator – președintele Universității, în prezența autorităților locale și centrale, dintre care îi amintim pe Gheorghe Falcă, primarul Aradului, Nicolae Ioțcu, președintele CJA, Dorel Căprar – deputat, Alexandra Braica – secretar de stat în Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, personalități invitate la aniversare, precum Petre Roman, Valentin Voicilă, Doina Agrhezi, soția regretatului Baruțu T. Arghezi, delegații ale Universităților partenere din străinătate și țara noastră.

Guvernul României a fost reprezentat de Florentina Horgea – subprefect, absolventă ALUMNI – UVVG, iar Administrația Prezidențială de consilierul de stat Gheorghe Angelescu, care a transmis mesajul Președintelui României, Klaus Iohannis, din care redăm următoarele: „De la înfiinţarea sa şi până astăzi, Universitatea „Vasile Goldiș” şi-a consacrat prin consecvenţă, seriozitate și calitate locul în rândul instituţiilor de învăţământ superior din România. Îmi îndrept cele mai bune gânduri către dumneavoastră şi îmi doresc să rămâneţi în continuare la fel de motivaţi şi conștienţi de faptul că doar un sistem de învăţământ bine pus la punct şi foarte bine adaptat poate genera abilităţi şi competenţe, de care avem atâta nevoie în România de astăzi. Resursa umană rămâne în continuare cheia reușitei unei naţiuni, iar la baza acesteia stă educaţia Împărtășesc aceeași viziune cu dumneavoastră cu privire la nevoia de reconstrucţie în educaţie, şi anume că aceasta este şi trebuie să rămână o prioritate pentru ţara noastră”.

Manifestările dedicate celor 25 de ani de istorie instituțională a Universității de Vest „Vasile Goldiș” au continuat, vineri 15.07.2015, cu un TE Deum susţinut de IPS Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, la monumentul marelui corifeu al Unirii, Vasile Goldiş, patronul spiritual al Universităţii care îi poartă numele.

Prof. univ. dr. Aurel Ardelean a evocat personalitatea ilustrului vizionar și om politic Vasile Goldiș, iar după ceremonia de depunere a coroanelor de flori, o delegaţie a Universităţii a participat la evenimentul cultural dedicat Societății Culturale „Asociația Națională Arădeană pentru Cultura Poporului Român ASTRA ARĂDEANA 1863”, care a avut loc în Sala „Regele Ferdinand” din cadrul Primăriei Arad.

Noua ASTRĂ ARĂDEANĂ, Societatea Culturală „Asociația Națională Arădeană pentru Cultura Poporului Român”, renăscută la 15 mai 2014, la Arad, datorită membrilor fondatori: prof. univ. dr. Aurel Ardelean – președinte; IPS dr. Timotei Seviciu – Arhiepiscop al Aradului, președinte de onoare; ing. Gheorghe Falcă, primarul Aradului, dr. Dorel Sinaci, secretar executiv; dr. Ioan Traia – membru în Consiliul director, are ca scop principal promovarea culturii naționale prin reluarea tradiției Asociației Naționale Arădene pentru cultura poporului român, înființată în anul 1863 la Arad.

Deschiderea științifică a Zilelor Academice Arădene, ediţia a XXV-a, s-a desfășurat în Aula „Magna Universitaria” din Campusul Universitar „Vasile Goldiş”, unde delegațiile Universităților din România și străinătate au transmis mesaje de felicitare, cu prilejul celebrării a 25 de ani de existenţă a Universităţii de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.
Evenimentul științific a fost marcat de alocuțiunea susținută de prof. univ. dr. Petre Roman, fost prim ministru al României, care a susținut înființarea, în anul 1990, a Universității de Vest „Vasile Goldiș” la Arad și prelegerea prof. univ. dr. Marius Raica, rector al UMF „Victor Babeș” din Timișoara cu titlul ,,CURRICULA ACADEMICĂ ÎNTRE TRADIȚIE ȘI INOVAȚIE”, urmate de lansările de carte: „Prolegomene de ştiinţă şi evaluare, o abordare scientometrică”, autori prof. univ. dr. Aurel Ardelean, E. M. Odobescu, A. Pisoschi; „25 de ani de la înfiinţare”, autor Marius Grec; „Un sfert de secol de istorie instituţională”, autor Virgil Jireghie.

Aniversarea celor 25 de ani de existență a Universității de Vest „Vasile Goldiș” a continuat la Castelul Universitar Macea, unde a fost vizitată Grădina Universitară „Pavel Covaci”, după care cei prezenți au fost încântați de spectacolul oferit de Ansamblul folcloric Goldiş – Maramureş Baia Mare și Ansamblul studenţesc al Universităţii „Cununiţa”, de momentele inedite susţinute de elevii Liceului ,,Nicolae Bălcescu” din Gyula, care au fost însoţiţi de directorul Liceului şi cadre didactice; trupa „Azucar”, campioană europeană, de la Palatul Copiilor (coordonator, Director Ioana Lung), dar și de o paradă a modei, pe tematica momentului – Colecţia ,,Dor” şi surprize de la „Chic by Vali Cioban”, urmate de un spectacol de sunet şi lumină ,,Quaternion” şi Alpar Matekovits.

Prezent la eveniment, Consulul General al Românei la Gyula, Florin Vasiloni, a susținut o scurtă alocuțiune, în care a felicitat Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”, pentru cei 25 de ani de existență, iar prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul UVVG și prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președintele Universității, i-au acordat, în numele Senatului Universitar, Medialia de Aur – 25 de ani de istorie instituțională a Universității.

Prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul UVVG, a subliniat că „împlinirea a 25 de ani de la înfiinţarea Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad a constituit, pentru Senatul Universitar şi comunitatea academică, un plăcut prilej de a aduce un emoţionant omagiu tuturor celor care, în mod direct sau indirect, au contribuit la dezvoltarea Universităţii. Toate realizările Universităţii, din cei 25 de ani de existenţă, poartă amprenta comunităţii academice, al ALUMNI-lor şi, nu în ultimul rând, al autorităţilor publice locale”.

„În cei 25 de ani de existenţă, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad a devenit o importantă instituţie de învăţământ superior privat şi de larg interes în sfera publică din România, dar şi o comuniune academică, ştiinţifică, multiculturală, multilingvă şi spirituală, în cadrul căreia se împletesc zilnic activităţile de creaţie, de predare, învăţare, inovare şi comunicare interactivă. Nu putem omite sprijinul consistent acordat de autorităţile publice locale, de Arhiepiscopia Aradului, Academia Română, Academia de Ştiinţe Medicale, Academia Oamenilor de Ştiinţă, de numeroase instituţii de învăţământ superior şi de cercetare din ţară şi străinătate, cu care am cooperat în aceste decenii, şi nu în ultimul rând, de organizaţiile academice internaţionale cu care am colaborat, cărora le aduc, cu reverenţă, mulţumiri din partea conducerii Universităţii şi a întregii comunităţi academice”, a precizat prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președintele Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad”.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase