Este vorba despre doi cetățeni români și un cetățean francez pe numele cărora erau emise mandate de executare a pedepsei cu închisoarea şi mandate europene de arestare pentru săvârşirea de infracţiuni de evaziune fiscală, economice şi fiscale şi contra proprietăţii. Cei trei au fost prinși weekend-ul trecut de polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac. Primul urmărit depistat a fost un tânăr de 36 de ani din județul Vâlcea. În momentul efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele acestuia era emis de către autorităţile române un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru săvârşirea de infracţiunii de evaziune fiscală, având de executat o pedeapsă cu închisoarea de trei ani. Cel de-al doilea urmărit – un cetățean francez de 29 de ani cu domiciliul în Franța – avea emis pe numele său, de către autorităţile franceze, un mandat european de arestare pentru săvârşirea de infracţiuni economice şi fiscale. Bărbatul are de executat o pedeapsă privativă de libertate de trei ani. Ultimul urmărit depistat – un tânăr de 20 de ani din județul Vrancea – avea de executat o pedeapsă privativă de libertate de 10 ani, pe numele lui autoritățile germane emițând un mandat european de arestare pentru comiterea de infracțiuni contra proprietății. Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei celor trei, care au fost predați unei echipe operative din cadrul IPJ Arad pentru continuarea cercetărilor.
Urmăriți internațional și general la frontiera Nădlac
Urmăriți internațional și general la frontiera Nădlac
Reactualizat la:
Trei bărbați, dintre care doi urmăriţi internaţional şi unul general, au fost prinși încercând să treacă frontiera.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
România
Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei s-a descătușat după victoria cu Oțelul. „Mă simt foarte bine aici pentru că sunt iubit. Orice antrenor își dorește o astfel de atmosferă cum e la Arad”.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 25-04-2024 sunt următoarele:
UT Arad
Oțelul pleacă învinsă de la Arad, după ce a dominat mare parte din joc, dar a pierdut cu arma sa preferată: contraatacul!
6
România
Parchetul General a anunţat oficial, joi, punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990.
1
România
Autorităţile au dispus, joi, evacuarea preventivă a 20 de persoane după prăbuşirea unei străzi din oraşul Slănic pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătraţi, adâncimea craterului având circa doi metri.
România
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990.
România
Fostul premier Petre Roman, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990.
1
România
Tribunalul Bihor a pronunțat, joi, sentința în cazul lui Sandor Kiss, bărbatul de 55 de ani acuzat că ucis un salontan, în vara lui 2023.
Citiți principiile noastre de moderare aici!