Coloana a fost formată din mai multe autospeciale. Primele au fost două autospeciale care au transportat fiecare câte un container, urmate de o autospecială cisternă care transporta combustibil. În urma lor alte trei autospeciale, urmate de celebrul Humvee, încărcat cu militari echipați complet. Autospeciala cu macara a fost cea care a închis coloana ce a traversat orașul de pe Mureș.
US Marine Corps la Podgoria
US Marine Corps la Podgoria
Reactualizat la:
Arădenii care s-au aflat în zona Podgoria, miercuri, 3 februarie, au putut observa o coloană de mașini aparținând militarilor americani, care se îndrepta dinspre Podgoria înspre Calea Aurel Vlaicu.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Un băiat de 15 ani a fost reținut pentru 24 de ore, după ce a furat de mai multe ori dintr-un magazin aflat în Almaș.
Local
Polițiștii arădeni au găsit, în timpul unei activități desfășurate la Vinga, 38 de elevi care nu se aflau la orele de curs. Unul a fost amendat pentru „injurii în spațiul public”.
UT Arad
Academia UTA este, din nou, pe podium într-o competiţie naţională juvenilă.
Local
Polițistul arădean Alexandru-Iulian Vereș a urcat de două ori pe podium la competiția de Jiu-jitsu brazilian Control Open BJJ 2026, de la București.
1
Mapamond
Țările membre ale NATO ar trebui să ia în serios, în sfârșit, provocările Rusiei, cum a fost și incidentul cu drona prăbușită în România, dar și afirmații ca cele făcute de fostul președinte rus Dmitri Medvedev, potrivit căruia „cetățenii UE nu vor mai putea dormi liniștiți”, a declarat sâmbătă premierul polonez, Donald Tusk.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!