După 8 ani, arena „Otto Grefner” din Șiria va găzdui, din nou, o finală de Cupă, în precedenta Victoria Zăbrani producând surpriza în fața celor de la Crișul Chișineu Criș (scor 2-1), care aveau să promoveze în Liga 3-a în acea vară sub comanda lui Adi Abrudean. Meciul cu trofeul pe masă este programat duminică, 14 iunie, ora 17,30 şi opune două echipe care au ajuns în premieră în finala Cupei României, faza judeţeană: Athletico Vinga şi Şoimii Şimand.
Cele mai citite știri
UT Arad
Academia UTA este, din nou, pe podium într-o competiţie naţională juvenilă.
Local
Polițistul arădean Alexandru-Iulian Vereș a urcat de două ori pe podium la competiția de Jiu-jitsu brazilian Control Open BJJ 2026, de la București.
Mapamond
Țările membre ale NATO ar trebui să ia în serios, în sfârșit, provocările Rusiei, cum a fost și incidentul cu drona prăbușită în România, dar și afirmații ca cele făcute de fostul președinte rus Dmitri Medvedev, potrivit căruia „cetățenii UE nu vor mai putea dormi liniștiți”, a declarat sâmbătă premierul polonez, Donald Tusk.
Ştiri sportive
Paris Saint-Germain a câștigat trofeul Ligii Campionilor la fotbal pentru al doilea an la rând, după ce a învins-o pe Arsenal cu scorul de 4-3, la loviturile de departajare, sâmbătă seara, pe Puskas Arena din Budapesta, într-o finală în care scorul a fost egal, 1-1 (0-1, 1-1), atât la finalul celor 90 de minute, cât și după prelungiri.
Citiți principiile noastre de moderare aici!