USR Arad, în creștere la alegerile parțiale din județ

De Simion Todoca
USR Arad, în creștere la alegerile parțiale din județ
© Vlad Botoş Foto: JA
„Pe data de 11 iunie 2017, în comunele Almaș și Covăsînț din județul Arad au avut loc alegeri parțiale pentru funcția de primar, în urma pierderii mandatelor de către foștii primari, condamnați definitiv pentru fapte de corupție.USR a crescut în preferințele arădenilor care doresc reformarea clasei politice. Deși nu a fost prezentă cu organizații locale, filiala arădeană a înregistrat o creștere față de alegerile parlamentare din 2016.

Numărul celor care au înțeles că USR este partidul care poate produce o reformă în politică prinde încet rădăcini și în mediul rural, Uniunea obținând de 3 – 4 ori mai multe voturi în aceste localități raportat la ultimele alegeri. USR a avut candidați buni, care au prezentat un program serios, centrat pe nevoile specifice ale cetățenilor și însoțit de soluții care să conducă la punerea sa în practică. Din păcate, câștigătorii au folosit administrația și bugetele locale ca pușculițe de campanie, ambii viceprimari, acum primari, fiind avantajaţi de funcția publică deţinută ”, se arată într-un Comunicat al USR Arad.

Vlad Botoș, preşedinte USR Arad: „Rezultatele obținute sunt conforme cu ce și-a propus conducerea locală privind dezvoltarea pe plan județean. Această construcție este un efort de durată, care necesită timp, întrucât cetăţenii au nevoie să afle că politica poate fi făcută şi corect. Clasa politică tradițională nu s-a reformat,continuă cu vechile obiceiuri, de a se folosi de banii publici în scopuri electorale, cu asta avem de luptat nu numai în județul Arad ci în toată țara”.

Chiar dacă candidații Uniunii Salvați România nu au câștigat mandatul, faptul că arădenii au respins politicienii PSD este un semn de speranță. În contextul în care obiceiurile PSD-iste sunt copiate de PNL şi ALDE, USR rămâne unica opţiune pe termen lung. Vom continua procesul de extindere în teritoriu, fideli principiilor de corectitudine şi responsabilitate politică, prin care am demonstrat că noi suntem viitorul politic al României”.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !