USR: „Dacă nu a reușit prin asfaltare, primarul Falcă încearcă cu scânduri”

De Simion Todoca
7Comentarii
USR: „Dacă nu a reușit prin asfaltare, primarul Falcă încearcă cu scânduri”
Liderii USR Arad îl acuză pe primarul Gheorghe Falcă de distrugerea Parcului Eminescu, care nu ar fi trebuit folosit pentru amenajarea orăşelului de Crăciun.

„USR Arad apreciază ideea unui orășel de Crăciun, dar, ca întotdeauna, bunele intenții ale administrației Falcă se dovedesc distructive. Podiumuri din lemn, pregătite pentru târgul anual de Crăciun, acoperă astăzi o bună parte din Parcul Eminescu! Deși protestele de acum câțiva ani au oprit betonarea sa, Primăria se pare că nu a renunțat la idee, a schimbat doar materialul.

Amenajările pentru Crăciun afectează funcția de parc a zonei și contravin unor prevederi legale în domeniu: Legea 24/2007 actualizată, precizează la Articolul 18, alineatul 5, că „în limita unei cote de 5% din suprafaţa fiecărui obiectiv înregistrat în registrul local al spaţiilor verzi, autorităţile administraţiei publice locale pot autoriza amplasarea unor construcţii uşoare, cu caracter provizoriu, pentru activităţile de comerţ şi alimentaţie publică, în conformitate cu documentaţiile de urbanism legal aprobate.” Amenajările din Parcul Eminescu arată că legea nu a fost respectată și pentru aceasta USR Arad a sesizat Garda de Mediu.

Sergiu Vlad, deputat USR: „După 13 ani în funcție, Gheorghe Falcă nu a înțeles nici acum că un parc are funcție de recreere și nu poate fi transformat nici în parcare, nici în altceva! Orășelul de Crăciun nu trebuie confundat cu un bâlci, așa cum îi place primarului. Iar un parc trebuie îngrijit și protejat, nu este ceva ce poți construi de azi pe mâine. Soluția propusă de USR Arad ar fi amenajarea unor piețe volante, în spații neglijate și în același timp circulate, cum ar fi platoul din fața Gării. Acestea vor putea să fie apoi convertite în târguri de sărbători, nicidecum parcurile”.

parc-eminescu-1

Taguri: , , ,


7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor