La momentul investirii ca team-manager al echipei de seniori, Marian Costea promitea că, împreună cu profesorul Ionuţ Popa, vor forma o echipă competitivă la nivelul ligii secunde. Nu mulţi le-au dat credit. Fără să ne entuziasmăm prematur, este limpede că ceva începe să se lege la UTA. Primele două amicale ale verii a arătat o echipă alb-roşie cu potenţial, dar şi câteva posturi încă deficitare.
Şase jucători testaţi
Fără accidentații Enescu, Vădrariu și Coulibaly, lăsaţi la Arad, Ionuţ Popa a testat şase jucători noi, pe care nu i-a urmărit în jocul cu Elore Bekescsaba din varii motive. Împotriva celor de la Ripensia Timişoara au jucat ca titulari Lucian Oprea (ACS Poli Timişoara), Vlad Opriş şi Cristinel Matei, iar în actul secund au mai primit minute portarul Jovetic (27 ani, Serbia), ex. dinamovistul Robert Gheorghe și Andrei Gall, un fundaș central de 19 ani de la LPS Oradea, care ultima oară a jucat pentru Academica Clinceni.
Prima repriză a stat sub semnul echilibrului, cu ocazii la ambele porţi, cele mai mari irosite de Alex Pop, respectiv, Dumiter, care au ţintit bara. După o oră de joc, Manea a intrat și el în luptă, iar la prima atingere de balon a și deschis scorul: Janos a executat o lovitură liberă de la aproximativ 30m, iar puternicul fundaș a reluat cu capul în plasă pentru 1-0. Cinci minute mai târziu, UTA și-a dublat avantajul prin David Popa, care a înscris elegant dintr-o centrare a lui Cubleșan, 2-0, acesta fiind rezultatul final.
Amical anulat
Conform programului iniţial, UTA atr fi trebuit să dispute joi, pe teren propriu, un test cu gruparea maghiară din Mako, anulat la solicitarea adversarilor. Astfel, proximul amical va avea loc sâmbătă, la Debrecen, cu echipa de prima ligă din Ungaria.
Au jucat
UTA: Bodea – Costin (70, R. Iuga), Benga (80, R. Gheorghe), Opriș (60, Manea), Copaci (80, Gall) – Oprea (60, Dan), Tănase (70, Suslak) – Stahl (46, Cubleșan), Matei, Petra (15, Janos) – Al. Pop (46, D. Popa). Ripensia:Păduraru – Ad. Popa, Burdeț, Hecsko, C. Toma – Stoin, M. Toma – Tineiu, Zaluschi, Monea – Dumiter. Au mai jucat:Dobre, Rădulescu – Apro, Kawagoe, Anghelina, Cluci, Ungureanu, Bădăuță.
Citiți principiile noastre de moderare aici!