Sânmartin. UTA s-a impus, azi, în deplasarea de la Luceafarul Oradea, cu 2-1, antrenorul Laszlo Balint folosind tot ce a avut la dispozitie.
Prima jumătate de ora a fost una anosta, meciul desfăşurându-se mai mult între cele două careuri, dar fără ocazii sau măcar situații de gol.
Arădenii au deschis scorul în min.36, atunci când după o combinație între Buhăcianu si Miculescu mingea a ajuns Tomozei, iar acesta a marcat din fata careului mic : 0-1.
La trei minute dupā odihnă, UTA şi-a majorat diferenţa, nou-sositul, Khalaila marcând cu un şut din afara careului: 0-2.
Apoi, gazdele s-au trezit la realitate şi au început să pună presiune, iar V. Pop a ratat incredibil, cu poarta goală, la o greseala a lui Bolboasa. Şi totusi, în min. 55, Luceafarul a reusit sa marcheze, din penalty, dupa un contact în careu între Vulturar şi V. Pop, ultimul transformând lovitura de pedeapsă: 1-2.
Până la final, tot Luceafarul a avut ocaziile mai clare, dar Bolboasa a parat miraculos sutul lui Prejmarean (min. 65), pentru ca la ultima faza, Melinte sa blocheze mingea trimisă spre gol, din apropiere, de V. Pop.
UTA a mai avut doar o oportinitate, prin Isac, mingea sutata de acesta, de la 13 metri, fiind respinsă de Anca Trip (min. 65).
Luceafarul: Moga- Ciul, Yabre, Porumb, Baican – Parnau, Negrean, Mitrica, V. Pop – V. Rusu, Paraschiv. Au mai evoluat: Anca Trip – Cret, Dragan, Core, Popa – Prejmarean, Dinca, Chirila, Rosu -Peter, Ludusan, Blaj. UTA: Iacob – Tomozei, Fl. Ilie, Şeroni, Deta – Oroian, Lorenzi, Isac, Bustea – Miculescu – Buhăcianu – repriza I; Bolboasa – Ivan, Melinte, Salka, Stancu – Oroian, Hrezdac, Vulturar, Bustea – Isac – Khalaila – repriza a II-a.
UTA, victorioasă contra Luceafărului
UTA, victorioasă contra Luceafărului
Reactualizat la:
Tomozei si Khalaila au marcat pentru arădeni, iar V. Pop a replicat din penalty.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
8
România
Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit marţi, la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden.
Mapamond
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat într-un interviu acordat cunoscutului jurnalist rus şi creator de conţinut pe YouTube Iuri Dudi - inclus în martie 2022 pe lista "agenţilor străini" de autorităţile de la Moscova - că şi-a redobândit cetăţenia română "acum 13-15 ani" şi că, la fel ca "un milion" de cetăţeni ai Republicii Moldova, este şi cetăţean al României, relatează marţi publicaţia Ziarul Naţional de la Chişinău.
1
ARADON Sport local
MALLORCA. Din dorinţa de a progresa şi a-şi îmbunătăţi nivelul jocului, arădeanca Maria Mateaş (15 ani) se pregăteşte de la începutul acestui an la celebra Academie de tenis de câmp „Rafael Nadal” de la Mallorca (Spania).
UT Arad
ARAD. Astăzi, 7 mai, Flavius Domide, poate cel mai mare jucător din istoria UTA-ei, împlinește 78 de ani.
2
Local
Noua unitate de învăţământ ar urma să funcţioneze în cartierul Gai, pe strada Faurilor nr.94-96.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!