Vârstnicii se pregătesc de sărbătoare

De Valentin Goran
3Comentarii
Vârstnicii se pregătesc de sărbătoare
„Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice” va fi celebrată în data de 3 și 4 octombrie, la Sala Marem, începând cu ora 17.00.

La fel ca în fiecare an, Consiliul Local al Municipiului Arad, prin Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară, organizează acest eveniment dedicat exclusiv vârstnicilor. Cu această ocazie toate persoanele vârstnice din municipiul Arad, care doresc să participe la această sărbătoare, trebuie să se înscrie personal, în intervalul orar 09.00 – 16.00, până la data de 28 septembrie, inclusiv, la centrele de zi pentru vârstnici. Înscrierile se fac în limita locurilor disponibile.

Dar iată și centrele de zi pentru vârstnici din municipiu unde doritorii se pot înscrie: strada Andrei Mureşanu, nr.11, telefon 0257/211665; Aradul Nou, Calea Timişorii nr.39, telefon 0257/278929; Micălaca, strada Crinului, nr.16, telefon 0257/279535; Grădişte, strada Ardealului, nr.29, telefon 0257/218811; Calea Aurel Vlaicu, nr.227, telefon 0257/213471; Confecţii, strada Liviu Rebreanu, nr.91, telefon 0257/270762; strada Căpitan Ignat, nr.38, telefon 0257/211665.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor