„Sportul arădean a ajuns, în ultima perioadă, intr-o situaţie dezastruoasă. În epoca Falcă bazele sportive au fost distruse sistematic, nu mai puţin de 11 fiind rase de pe harta sportivă a oraşului Arad. Acelaşi dezinteres se răsfrânge şi in gestionarea activităţii sportive propriu-zise. Ramuri sportive de tradiţie, care au adus glorie Aradului, au dispărut sau sunt pe cale de dispariţie.Canotajul, ciclismul, handbalul, rugbyul, baschetul, poloul si nu in ultimul rând fotbalul, sunt doar câteva dintre exemple. Conform noilor modificări din Codul Fiscal, există cadrul legal pentru sprijinirea mişcării sportive de către primării şi consiliile locale. Există deja o serie de precedente, mai mulţi primari pasionaţi şi interesaţi de sport constituind asociaţii sportive pentru a le putea sprijini. Elocvent este exemplul oraşului Baia Mare, cu un potenţial economic inferior Aradului, dar cu performanţe sportive notabile. Sportul şi cultura sunt factori importanţi în viaţa unei comunităţi ”spune Ciprian Luca, reamintind că oraşul Baia Mare a fost peste Arad inclusiv în competiţia pentru titlul de „Capitală Culturală Europeană 2021”.
„Vatra arădeană”: dezastrul sportului arădean
„Vatra arădeană”: dezastrul sportului arădean
Reactualizat la:
Preşedintele fondator al Asociaţiei „Vatra arădeană”, Ciprian Luca, deplânge situaţia „dezastruoasă” în care a ajuns sportul arădean şi spune că vinovat pentru aceasta este primarul Gheorghe Falcă, deoarece nu a folosit, precum alţi primari de municipii, portiţele legale pentru sprijinirea acestuia.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
Mapamond
Fostul ministru al apărării britanic, Ben Wallace, a avertizat cu privire la sugestiile referitoare la îngheţarea războiului din Ucraina, într-un interviu în care a vorbit despre perspectivele acestui conflict cu Rusia, relatează vineri dpa.
Mapamond
Secretarul de stat american Antony Blinken s-a întâlnit vineri cu ministrul chinez de externe, Wang Yi, la Beijing pentru discuţii cu privire la o serie de probleme complexe, inclusiv tensiunile din ce în ce mai mari cu privire la sprijinul Chinei pentru invazia Ucrainei de către Rusia, informează Reuters şi AFP.
Local
Profesorul Corneliu Pădurean, apreciat istoric arădean, a trecut la cele veșnice, la vârsta de 71 de ani.
România
Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei s-a descătușat după victoria cu Oțelul. „Mă simt foarte bine aici pentru că sunt iubit. Orice antrenor își dorește o astfel de atmosferă cum e la Arad”.
1
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 25-04-2024 sunt următoarele:
UT Arad
Oțelul pleacă învinsă de la Arad, după ce a dominat mare parte din joc, dar a pierdut cu arma sa preferată: contraatacul!
7
România
Parchetul General a anunţat oficial, joi, punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990.
1
România
Autorităţile au dispus, joi, evacuarea preventivă a 20 de persoane după prăbuşirea unei străzi din oraşul Slănic pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătraţi, adâncimea craterului având circa doi metri.
Citiți principiile noastre de moderare aici!