Robert Nagy (primul din dreapta pe rândul de sus) a fost unul dintre cei cinci componenți ai celor de la CSM Cluj, pregătiți de Florin Bercean și Ana Maria Mititelu. Arădeanul a contribuit la medalia de argint câștigând două partide în penultimul act, peste clujeni situându-se doar echipa din Pitești, care a împrumutat sportivi din Republica Moldova, medaliați la „europene”.
Vicecampion naţional cu echipa Clujului
Vicecampion naţional cu echipa Clujului
DROBETA TURNU SEVERIN. Deoarece Aradul nu a avut resurse să-și înscrie propria echipă în Campionatul Naţional de judo Under 23, frații Nagy, Robert și David, au luptat pentru Cluj, respectiv Ploiești. Și, dacă David (16 ani) a ieșit al 5-lea, fratele său a devenit campion național chiar în ziua în care a împlinit 21 de ani.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
România
Poliţia Rutieră va sancţiona şoferii care opresc pe marginea drumului pentru „celebrele” poze din lanul cu rapiţă.
3
Local
Călin Bibarţ şi Iustin Cionca, alături de echipele lor de consilieri, şi-au depus candidaturile pentru alegerile din 9 iunie.
4
Local
Primăria Municipiului Arad anunţă că, începând de luni până joi, aici nu se va putea parca din cauza lucrărilor.
Advertorial
Firma BADER a preluat fabrica din Curtici România in 28.03.2024 prin achiziționarea de la grupul Coindu, astfel că, acum, compania face parte din BADER Group, alăturându-se întreprinderilor de producție din Polonia, Ucraina și Bulgaria.
Citiți principiile noastre de moderare aici!