La înfăţişarea de ieri, judecătorii au decis să rămână în pronunţare pentru luni, 25 aprilie, ora 11:00. Ceea ce înseamnă că este posibil ca luni, membrii grupării să-şi afle sentinţele, dacă judecătorii nu decis să amâne pronunţarea.
Gruparea infracţională, din care fac parte Fazekaş Ştefan, Martinovici Valentin Emil, Barna Marius Lucian, Miron Constantin, Toth Mihai Adrian, Baciu Bogdan Petru, Şteţ Vasile, Costea Flavius Traian, Spătar Ovidiu Sergiu şi Tătar Pavel, a fost trimisă în judecată la sfârşitul lunii noiembrie 2015, după ce DIICOT Arad împreună cu Serviciul de Investigaţii Criminale Arad, cu sprijinul Poliţiei de Frontieră Arad şi Direcţia de Investigaţii şi Protecţie Internă, au destructurat reţeaua infracţională în luna aprilie a anului trecut.
Vine sentinţa peste „lotul Fazi”
Vine sentinţa peste „lotul Fazi”
Membrii grupării „Fazi” au avut o nouă înfăţişare, miercuri, în procesul în care sunt judecaţi pentru furtul a 371 de biciclete dintr-un depozit cu articole sportive din Belgia, aducând un prejudiciu imens firmei: de peste 620.000 de euro.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
România
Poliţia Rutieră va sancţiona şoferii care opresc pe marginea drumului pentru „celebrele” poze din lanul cu rapiţă.
3
Local
Călin Bibarţ şi Iustin Cionca, alături de echipele lor de consilieri, şi-au depus candidaturile pentru alegerile din 9 iunie.
2
Local
Primăria Municipiului Arad anunţă că, începând de luni până joi, aici nu se va putea parca din cauza lucrărilor.
Advertorial
Firma BADER a preluat fabrica din Curtici România in 28.03.2024 prin achiziționarea de la grupul Coindu, astfel că, acum, compania face parte din BADER Group, alăturându-se întreprinderilor de producție din Polonia, Ucraina și Bulgaria.
Citiți principiile noastre de moderare aici!