Zeci de milioane fermierilor!

De Andreea Pintea
1Comentariu
Zeci de milioane fermierilor!
Cei mai mulți dintre fermierii arădeni și-au primit banii de la APIA, sumele plătite de Agenție fiind de zeci de milioane.

Peste 21 de mii de fermieri arădeni au depus cereri în cursul anului trecut pentru a primi subvenția cuvenită pe suprafață. Potrivit datelor Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) până în acest moment au fost plătite 1,529 miliarde euro – cuprinzând atât plățile privind avansul, cât și plata finală.

Situația pe Arad

La nivelul Centrului județean al Agenției pentru Plăți și Intervenție în Agricultură Arad au fost depuse 21.443. După analiza cererilor, au fost autorizate la plata avansului un total de 19.068 cereri, reprezentând 93.27% – procent cereri autorizate. Practic, cei peste 19 mii de fermieri au primit de la APIA un avans de 36.116.651,22 lei. În ceea ce privește plata finală a subvențiilor, au fost autorizate 16.273 de cereri, însumând 22.367.221,21 lei.

Scheme aprobate la plată

„Precizăm că pentru Campania 2017, APIA a autorizat la plată din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) și din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) următoarele scheme / măsuri: schema de plată unică pe suprafață (SAPS); schema de plată redistributivă; schema de plată pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu; schema simplificată pentru tinerii fermieri; sprijinul cuplat în sectorul zootehnic; măsura 10 – Agromediu și climă; măsura 11 – Agricultură ecologică; măsura 13 – Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice; măsura 214 – Plăți de agromediu. Plăţile finanțate din FEGA se efectuează la cursul de schimb valutar stabilit de către Banca Centrală Europeană de 4,5993 lei pentru un euro, iar plăţile finanțate din FEADR la cursul de schimb valutar de 4,5390 lei pentru un euro. Reamintim că, în conformitate cu art.75, alin.1 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1290/2005 și (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului, plățile din cadrul schemelor de sprijin se fac în perioada 1 decembrie – 30 iunie a anului calendaristic următor”, explică Alexandru Borcea, consilier juridic APIA Arad.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor