17. iulie 2011 13:29; Reactualizat la: 17.07.2011 13:29


Ziua decontului nu e departe

Tristan Mihuta Tristan Mihuta
Scris de Tristan Mihuta - PDL s-a prăbuşit dramatic în sondaje. La fel, preşedintele Traian Băsescu. Modul neperformant în care au gestionat problemele ţării este una dintre explicaţiile acestei erodări extreme de imagine. Mai e şi modul discreţionar în care PDL guvernează.

Se investesc fonduri doar în bazinele electorale favorabile portocaliilor. Şi, de cele mai multe ori, se investesc aiurea. Se fac săli de sport în sate care nu au decât o mână de tineri. De ce se construiesc, pentru ce se risipesc banii? Ca să avem impresia că guvernarea actuală are grijă de sănătatea populaţiei. În realitate, banii de la buget, banii noştri, sunt transferaţi în buzunarele clientelei politice, care restituie o parte din câştig partidului binefăcător.

PDL ştie că e pe buza prăpastiei. Nici preşedintele Traian Băsescu nu este liniştit – schimbarea raportului de forţe în parlament, la viitoarele alegeri parlamentare, adică obţinerea majorităţii de către USL îl va pune în dificultate. O dată, că va pierde controlul asupra Parlamentului, dar şi asupra guvernării. Doi la mână, asta ar însemna că îşi va pierde statutul de Jucător. Va fi trecut în banca sa, aşa cum prevede Constituţia, ceea ce pentru dumnealui, o persoană fără astâmpăr, ar fi o lovitură cruntă. În al treilea rând, o nouă majoritate parlamentară, defavorabilă preşedintelui Băsescu ar putea să-l tragă la răspundere pentru unele decizii voluntariste şi neconstituţionale. Ar putea chiar să recurgă la procedura de suspendare a sa.

Toate acestea împing PDL să fie deosebit de activ, să se zbată, să caute soluţii salvatoare. A dezamăgit atâtea categorii sociale, fără să scoată ţara din criză, deci situaţia nu e roză. Să dai vina pe criza mondială nu e o motivaţie salvatoare. Polonia e tot în Europa, tot în UE, vine tot din blocul comunist şi uite că trece prin criză zâmbind superior. La fel Turcia, care are o creştere economică de peste 9%. Până şi Albania a ştiut să se ferească de criză. Şi atunci, despre ce vorbim? La noi criza a fost indusă de PDL, de jaful pe care l-a făcut asupra bugetului, de neprofesionalismul guvernării, de calitate execrabilă a unor miniştri etc. Toate acestea se vor deconta odată şi odată, iar PDL şi preşedintele Traian Băsescu ştiu asta foarte bine. De aici, şi zbaterea nervoasă care trădează frica.

tristan.mihuta@informmedia.ro


Recomanda articolul

Parerea ta
Care este parerea ta?
Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria ARADON opinii
Vacuta s-a pus pe fite
Indiferent de partidele care s-au perindat la guvernare după revoluţie, statul, prin companiile sale, a fost o simplă [...] mai multe »
Simandicoasa coana Europa
Înainte cu mult de aderarea la Uniunea Europeană, României i s-au impus tot felul de reguli, iar docilii noştri [...] mai multe »
Vorba lui Matache macelarul
Din două, una : ori preşedintele meu a tocit, înainte de a merge la summit-ul NATO, nişte cărticele, reuşind [...] mai multe »
Ungureanu de Basesti
Iritat de pretenţia lui MRU de a deveni noul tătuc al trupelor de uscat, foşti puşcaşi marini pe vremea când [...] mai multe »
Reintoarcerea la CPUN ? (II)
Aşa după cum am arătat, dispariţia pragului electoral ar putea să aducă în Parlament o sumedenie de [...] mai multe »
Reintoarcerea la CPUN ? (I)
Pot să înţeleg că este frustrant pentru candidatul la un post de parlamentar să obţină cele mai multe voturi [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou