88 de morţi şi 201 răniţi în urma unei busculade

Reactualizat la:
1Comentariu
88 de morţi şi 201 răniţi în urma unei busculade
Tragedie în Filipine. Cel puţin 88 de persoane au murit şi peste 200 au fost grav rănite într-o busculadă, în faţa unui stadion din Manila. Câţiva martori au povestit cum câteva mii de persoane au început să se calce în picioare când cineva din mulţime a strigat că în zonă se află o bombă.

Autorităţile de la Manila au declarat însă că oamenii au început să se îmbulzească pentru a obţine bilete. Tragicul accident s-a produs în faţa stadionului Ultra, din Manila, unde urma să aibă loc prima aniversare a celui mai urmărit spectacol de televiziune din Filipine, cu premii în bani şi cadouri.

Autorităţile filipineze au declarat că majoritatea victimelor sunt persoane în vârstă, care au murit zdrobite de o poartă imensă din oţel.

Chiar şi după tragedie câteva mii de persoane nu au vrut să părăsească stadionul pentru a nu pierde şansa să câştige jackpotul de peste 19 mii de dolari sau premiul special, o casă cu un mic teren.

Autorităţile din Filipine au avertizat că numărul victimelor poate creşte oricând, întrucât zeci de oameni au fost duşi la spitalele din zonă în stare critică.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor