Un bărbat din Sebiș a anunțat Jandarmeria Sebiș că în timp ce își ara terenul a găsit o bombă. La fața locului a fost solicitată prezența unei echipe pirotehnice din cadrul ISU Arad. Astfel, specialiștii au constatat că este vorba despre o bombă de aruncător calibru 82 mm, provenită cel mai probabil din timpul celui de-al doilea Război Mondial. După asanarea terenului, grenada defensivă a fost ridicată de către echipa pirotehnică, transportată şi depozitată în condiţii de maximă siguranţă până la distrugerea acesteia , au declarat reprezentanții ISU ARAD.
A gasit o bomba in timp ce ara
Cele mai citite știri
Mapamond
Aproape 200 de ONG-uri din Georgia spun că refuză să se conformeze legii privind „influenţa străină”
Aproape 200 de ONG-uri din Georgia au anunţat miercuri că refuză să se supună legii privind „influenţa externă”, adoptată în urmă cu o zi de parlament, la iniţiativa partidului de guvernământ, în pofida unor proteste de masă, transmite AFP.
Local
Elevii și profesorii au zi liberă miercuri, 5 iunie, de Ziua Învățătorului, în premieră la nivel național după marea grevă a profesorilor, scrie Edupedu.ro.
1
Local
În perioada 1–28 mai, 34 de străini au fost introduși în Centrul de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Arad.
Local
Sub coordonarea unui procuror din Timiș, miercuri au fost efectuate percheziții într-un caz de spălarea banilor, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și constituire de grup infracțional organizat.
Ştiri sportive
Germanul Hansi Flick, fost selecţioner al naţionalei de fotbal a ţării sale, a fost numit miercuri antrenor al echipei FC Barcelona în locul lui Xavi Hernandez, care a fost demis după un sezon în care clubul catalan nu a câştigat niciun trofeu, informează AFP.
Citiți principiile noastre de moderare aici!