Ca membru fondator al Societăţii „Amicii Regelui Mihai”, senatorul liberal Ioan Cristina aduce un omagiu ultimului rege al României.
„ Marți după-amiază am aflat cu mare durere în suflet despre trecerea la cele sfinte a celui care a fost ultimul Mare Rege al Românilor. Despre personalitatea marelui Monarh s-a vorbit și s-au scris multe, cuvintele sunt de prisos în acest moment și nu cred că mai este cazul să mai menționăm faptele și jertfa sa ca și conducător al neamului românesc.
Regele Mihai I de România este și va rămâne în inima noastră, a tuturor românilor, ca principele modestiei, al dăruirii și a eleganței nobiliare comparativ cu evoluția societății românești din 1947 încoace.
Luptător împotriva totalitarismului și apărător al valorilor reale ale națiunii noastre, Mihai I a avut un rol covârșitor în acceptarea țării noastre în clubul euro-atlantic (NATO și UE) și în promovarea imaginii pozitive a poporului român.
Asemeni marilor conducători ai statului național unitar Regele Mihai I reprezintă lumina care a călăuzit idealurile unității naționale și odată cu trecerea sa în lumea drepților, putem spune pe drept cuvânt că Majestatea Sa a intrat în Pantheonul marilor conducători ai României Moderne”, a spus senatorul arădean.
Citiți principiile noastre de moderare aici!