Sâmbătă a fost prima zi în care 12 000 de saci galbeni au ajuns la locuitorii din cartierul Grădişte. Reamintim că în aceşti saci se adună hârtie, carton, ambalaje de plastic, P.E.T. şi doze de aluminiu şi vor fi ridicaţi o dată pe săptămână cu autospeciale separate destinate acestei activităţi. Graficul ridicării va fi comunicat la timp de către firma de salubritate.
Actiunea sacul galben se muta in Bujac
Reactualizat la:
ARAD. Sacul galben va ajunge de astăzi în cartierele Bujac şi Aurel Vlaicu (zona de case). Reprezentanţii SC Polaris M Holding S.R.L continuă acţiunea care are drept scop colectarea selectivă a deşeurilor de la populaţie.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Ședința extraordinară de guvern programată pentru marți, la ora 17:00, a fost amânată pentru o dată care va fi anunțată ulterior, a informat executivul.
Local
ARAD. Primăria Municipiului Arad informează cetățenii că, în perioada 25 martie 2026 – 9 aprilie 2026, circulația rutieră va fi închisă în zona intersecției dintre strada Lalelelor și strada Mioriței, pentru traficul care traversează calea de tramvai.
Local
Spitalul Județean Arad anunță un nou tip de tratament pentru pacienții care au Parkinson în stadiu avansat.
Local
Prefectura a organizat o ședință la Consiliul Județean Arad unde s-a vorbit despre reorganizare, proiecte și plăți.
Local
Deputatul Geanina Pistru anunță că, printr-un amendament, a atras 3,8 milioane de lei pentru Spitalul Județean Arad.
Local
IMM Arad atrage atenţia că atât creșterea costurilor cât și criza combustibilului afectează economia locală.
UT Arad
ARAD. După a treia înfrângere stagională cu FCSB, antrenorul Adrian Mihalcea a apărut extrem de supărat la declaraţii.
Ştiri sportive
Arbitrul francez Francois Letexier va conduce meciul dintre echipele naționale de fotbal ale României și Turciei, care va avea loc joi, de la ora 19:00, pe stadionul Beșiktaș Park din Istanbul, în semifinalele barajului pentru calificarea la Cupa Mondială 2026, potrivit site-ului UEFA.
Citiți principiile noastre de moderare aici!