„Biroul Executiv are, din nou, putere de decizie, odată ce planul de reorganizare pentru insolvență a fost aprobat” – spune Vasile Rad, secretar general AJF Arad. Care anunţă întâlniri cu reprezentanţii cluburilor din toate eşaloanele în zilele următoare, funcţie de cele decise în Biroul Executiv.
AJF prepara returul de campionat
ARAD. În așteptarea identificării unui sediu nou, Asociația Județeană de Fotbal Arad pregăteşte reluarea campionatelor. Preşedintele Adrian Lucaci a convocat o ședință de Birou Executiv pentru miercuri (ora 12), zi în care urmează să fie discutate datele de start pentru fiecare ligă (IV, V, VI, juniori).
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 25-04-2024 sunt următoarele:
UT Arad
Oțelul pleacă învinsă de la Arad, după ce a dominat mare parte din joc, dar a pierdut cu arma sa preferată: contraatacul!
2
România
Autorităţile au dispus, joi, evacuarea preventivă a 20 de persoane după prăbuşirea unei străzi din oraşul Slănic pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătraţi, adâncimea craterului având circa doi metri.
România
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990.
România
Tribunalul Bihor a pronunțat, joi, sentința în cazul lui Sandor Kiss, bărbatul de 55 de ani acuzat că ucis un salontan, în vara lui 2023.
Advertorial
RETIM Ecologic Service S.A., în colaborare cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Deșeurilor Solide (ADI SIGD), anunță inițierea campaniilor periodice de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase, periculoase din menajer și textile pentru locuitorii Zonei 1, județului Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!