Amendament pentru viitorul sportului românesc

De Daniel Scridon
1Comentariu
Amendament pentru viitorul sportului românesc
Comisia de buget și finanțe din cadrul Camerei Deputaților a aprobat, joi, amendamentul prin care structurile sportive locale pot fi finanțate cu bani publici în toate tipurile de cheltuieli aferente programelor sportive, inclusiv cele de natură salarială!

Pentru a intra în vigoare, modificarea art. (181) lit. b) din legea 69/2000 urmează să fie aprobată în plenul Camerei Deputaților.
„Amendamentul a fost propus de mine și de domnul deputat Iuliu Nosa. Este o modificare importantă, deoarece structurile sportive locale, afiliate unor Federații de profil, pot plăti inclusiv salarii din banii veniți de la bugetul local. Așteptăm aprobarea în plenul Camerei Deputaților”, a menționat, pentru GSP.ro, deputatul Sorin Avram Iacoban.

În ultima vreme, Curtea de Conturi a intervenit în dese rînduri în cadrul unor primării care realizau astfel de cheltuieli pentru cluburile sportive susținute de ele.

Pe acelaşi subiect, preşedintele Univ Goldiş ICIM Arad, Marcel Urban, a susţinut o pledoarie, joi, în cadrul Adunării Generale a Federaţiei Române de Baschet.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor