Pe locul secund în clasament, cu doar o înfrângere până acum, bihorenii pornesc din postură de mari favoriți, în timp ce formația pregătită de Cristian Cosma ocupă locul 6 în clasament, cu 12 puncte.
AMEFA joacă în bazinul vicecampioanei
AMEFA joacă în bazinul vicecampioanei
CSM Digi Oradea și AMEFA Arad se întâlnesc, sâmbătă, în cadrul etapei a șasea a Superligii de polo. Cele două echipe au căzut de comun acord că ambele meciuri să se joace în aceeași zi, sâmbătă de la ora 11.00 și 16.00, în bazinul olimpic „Ioan Alexandrescu”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
Local
Oraşul de la graniţă a găzduit concursul de salam uscat, ajuns la a şasea ediţie.
Ştiri sportive
Cotidianul AS a dezvăluit luni că FIFA şi UEFA au lansat un ultimatum către guvernul spaniol, condus de Pedro Sanchez, şi Consiliul Superior al Sportului (CSD), după ce Federaţia Spaniolă de Fotbal (RFEF) a fost plasată sub tutelă, scrie L'Equipe.
Mapamond
Turcia îl susţine pe premierul olandez Mark Rutte pentru a-i succeda lui Jens Stoltenberg în postul de secretar general al NATO, a declarat luni, pentru AFP, purtătorul de cuvânt al Ministerului turc de Externe.
România
Ajutorul de restructurare pentru TAROM, aprobat luni de Comisia Europeană, va fi folosit pentru înnoirea flotei de aeronave, optimizarea destinaţiilor şi politicii comerciale, aplicarea unor soluţii pentru eficientizarea activităţilor de mentenanţă a aeronavelor, digitalizarea companiei şi îmbunătăţirea mediului IT, inclusiv a programelor de distribuţie de bilete, dar şi pentru acoperirea deficitului de lichiditate pentru anul 2024, a notat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.
Local
Judeţul nostru a fost vizitat de două delegaţii din Provincia Hainan, din China.
Local
Un avion de pasageri vechi de patru decenii a fost adus pe aerodromul de la Şiria şi este vizibil de la drumul spre Cetatea Şiria, astfel că a devenit în ultimele zile atracţie pentru turişti şi localnici, proprietarii afirmând că vor amenaja un muzeu al aviaţiei în următoarele luni.
Citiți principiile noastre de moderare aici!