Din nefericire, ultima cursă programată, manșa a doua a claselor S Open și Veterani, a trebuit întreruptă cu steagul roșu din cauza unei furtuni începute imediat după start, nemaiputând fi reluată. Chiar dacă numai după o singură manșă, câștigătorul clasei regina – S Open – a fost Vlad Neaga (V.N. Motorsport Timișoara), în timp ce pilotul arădean Andrei Filimon (MRM București) a reușit o figură frumoasă, clasându-se pe locul al patrulea.
La clasa SM Hobby marele câștigător a fost Lucian Tănasă (Arici Supermoto Arad), care a reușit să îl învingă în manșa secundă pe coechipierul său Attila Gergely, după o luptă intensă cu multe depășiri și răsturnări de situație, așa cum notează forul român de profil. Radu Flavius (Arici Supermoto Arad) a făcut o figură frumoasă și a încheiat competiția pe locul al treilea, clasându-se în fața colegului său de echipă Marian Tănasă.
Următoarea etapă a „Naționalelor” de Supermoto va avea loc tot la Arad, în 17-18 august, în același weekend desfășurându-se și o etapă din campionatul regional.
Au „zburat” motocicletele pe circuitul Vik Power
Au „zburat” motocicletele pe circuitul Vik Power
ARAD. Moto-clubul VIK Power din Arad a organizat, recent, etapa a doua a Campionatului Național Individual al României la Supermoto. Competiția s-a desfasurat pe circuitul VIK Power - Las Vegas din localitate, 30 de sportivi de toate vârstele fiind prezenți pentru întreceri.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
Local
Ea va fi preluată de la Aeroportul Otopeni de către doi reprezentanţi ai Arhiepiscopiei Aradului.
România
TIMIȘOARA. Gest șocant al unui bărbat în vârstă de 73 de ani, care luni dimineață a ales să își pună capăt zilelor, sărind de la etaj. Polițiștii fac acum cercetări pentru a vedea care au fost circumstanțele în care acesta s-a sinucis.
ARADON Sport local
RM. VÂLCEA. Clasări în Top 10 pentru elevii Denise Bejan (clasa a IX-a la Colegiul Particular „Vasile Goldiș” Arad) și Leonardo Igreț (clasa a X-a la Liceul Tehnologic de Transporturi Auto „Henri Coandă” Arad) la etapa finală a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la Pentatlon Atletic, desfășurată săptămâna trecută la Râmnicu Vâlcea.
ARADON Sport local
BĂLŢI. Lotul naţional de box juniori a participat la un puternic turneu internaţional în Republica Moldova, cu pugilişti din Kazahstan, Ucraina, Cipru, Israel, Moldova şi România.
Advertorial
Duminică, de Florii, în festivalul Suflet de România s-a format în miezul zilei o impresionantă horă în fața scenei, în care s-au prins artiști, spectatori și organizatori. În weekend, Suflet de România a oferit participanților ocazia să călătorească într-un sat atemporal, în vremea șezătorilor de altădată.
Mapamond
Protestele studenţeşti împotriva războiului din Gaza s-au extins în acest sfârşit de săptămână la zeci de universităţi din Statele Unite şi s-au soldat cu sute de arestări şi cu ciocniri între protestatari şi forţele de ordine, potrivit EFE.
Local
Inițiativa de a lăsa copiii să-și folosească imaginația aparține Asociației GAL Lunca Mureșului de Jos, ca membră a proiectului TOM (Tradiții, Obiceiuri, Meșteșuguri).
Local
Mihnea-Ionuț Mateiu și Cristina Rucărean au obținut medii de peste 9,60, clasându-se pe locurile doi și trei, dintr-o promoție cu 192 de absolvenți.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!