Meciul dintre Copil şi Wawrinka este al doilea de pe arena Margaret Court în sesiunea de dimineaţă (în Australia), care începe la ora 02.00 (ora României), primul fiind disputa feminină Davis vs V. Williams, difuzată tot de către Eurosport2.
„Cu Wawrinka încerc să îmi fac jocul, să domin meciul. Nu mă gândesc pe cine am în față, mă gândesc doar la ce am de făcut și să joc cel mai bun tenis al meu”, spune arădeanul clasat pe locul 194 ATP.
Marius Copil şi Stan Wawrinka, campionul ediției trecute de la Australian Open, s-au mai întâlnit o singură dată până acum, în 2013, în primul tur la Mastersul 1000 de la Madrid, când elveţianul s-a impus, scor 6-4, 6-4
Copil vs Wawrinka, in direct pe Eurosport!
MELBORUNE. Postul de televiziune Eurosport2 va transmite în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 4.00, disputa dintre tenismenul arădean Marius Copil și elvețianul Stan Wawrinka, numărul 4 mondial, din turul secund al Australian Open.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
Local
ARAD. Uniunea Democrată Maghiară din România, filiala Arad, anunţă că a adunat semnăturile necesare şi a depus candidatura pentru funcţia de primar al Municipiului Arad, dar şi lista de consilieri locali municipali, la alegerile locale care vor avea loc în data de 9 iunie.
Local
Acesta s-ar fi aflat la volanul mașinii sale Ferrari, indisponibilizată în vara lui 2021. Mladin s-a ales cu dosar penal pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive.
2
România
Din 27 aprilie până în 7 mai, elevii din învățământul preuniversitar intră în vacanța de primăvară.
România
O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a fost accidentată grav pe o stradă din municipiul Orăştie, în cauză fiind deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, a informat, sâmbătă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.
România
Salcia, simbolul sărbătorii de Florii, este înconjurată de legende, fiind considerată un protector al roadelor şi locuinţelor în cultul bisericesc, dar reprezintă şi una dintre soluţiile în combaterea eroziunii şi stabilizarea solului, având şi proprietăţi medicinale.
Local
Conducerea universității a fost preluată, începând cu data de 27 aprilie, de Teodor Cilan, votat la alegerile ce au avut loc în luna martie.
6
UT Arad
În urmă cu câteva minute, Comisia Centrală de Arbitri a dezvăluit cine vor fi oficialii partidei de mâine, de la Iași, dintre Poli și UTA.
1
Local
”Dr. Ioan Robu - care în vreme de războiu a purtat spadă de voluntar în Armata Română, iar în vreme de pace și-a pus priceperea sa aleasă în slujba acestui oraș ca cel dintâi primar român, care a avut să lupte cu toate greutățile, inerente unor asemenea începuturi - de astăzi nainte, cu trupul său muritor, este al pământului românesc, din care a fost zidit și pe care l-a slujit cu dublă credință”. Gheorghe Ciuhandu - ”Biserica și Școala”.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!