„Orice punct este binevenit, mai ales dacă este obţinut împotriva grupărilor din subsolul clasamentului” – crede Sculici, încurajat (şi) de faptul că Bak et company întâlnesc un adversar care are tot atâtea victorii în clasamentul la zi al Seriei a IV din Liga 3, diferenţa de locuri şi puncte fiind dată de remize, oltenii adunând patru astfel de rezultate, faţă de CS Ineu, cu linia imaculată.
Diferenta de patru egaluri
FILIAŞI. Mulţumit de calitatea jocului elevilor lui în derby-ul de runda trecută cu Naţional Sebiş, antrenorul Cristi Sculici (CS Ineu) este optimist înaintea deplasării de la Filiaşi (sâmbătă, ora 15).
Trimite articolul
XCele mai citite știri
8
România
Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit marţi, la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden.
Mapamond
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat într-un interviu acordat cunoscutului jurnalist rus şi creator de conţinut pe YouTube Iuri Dudi - inclus în martie 2022 pe lista "agenţilor străini" de autorităţile de la Moscova - că şi-a redobândit cetăţenia română "acum 13-15 ani" şi că, la fel ca "un milion" de cetăţeni ai Republicii Moldova, este şi cetăţean al României, relatează marţi publicaţia Ziarul Naţional de la Chişinău.
1
ARADON Sport local
MALLORCA. Din dorinţa de a progresa şi a-şi îmbunătăţi nivelul jocului, arădeanca Maria Mateaş (15 ani) se pregăteşte de la începutul acestui an la celebra Academie de tenis de câmp „Rafael Nadal” de la Mallorca (Spania).
UT Arad
ARAD. Astăzi, 7 mai, Flavius Domide, poate cel mai mare jucător din istoria UTA-ei, împlinește 78 de ani.
2
Local
Noua unitate de învăţământ ar urma să funcţioneze în cartierul Gai, pe strada Faurilor nr.94-96.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!