În cadrul proiectului, un număr de 160 de copii din toată țară au petrecut o săptămână plină de activități diverse. Pregătirea fizică și mentală a fost îmbinată cu activitățile culturale și distractive de un real succes și pe deplin apreciate atât de cei mici, cât și de antrenori, toți exprimându-și dorința de a se continua în viitor acest proiect.
Fermecati de tenis la poalele Postavarului
POIANA BRAȘOV. Opt copii de la mai multe școli arădene, cu vârsta între 8-10 ani, au participat, recent, la proiectul „Cunoaște mai bine sportivul tău”, inițiat de Ministerul Tineretului și Sportului și organizat de Federația Română de Tenis, în stațiunea Poiana Brașov. Copiii au fost însoțiți de către antrenoarea Anela Freer (CS Tenis Fan Arad).
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
Local
ARAD. Uniunea Democrată Maghiară din România, filiala Arad, anunţă că a adunat semnăturile necesare şi a depus candidatura pentru funcţia de primar al Municipiului Arad, dar şi lista de consilieri locali municipali, la alegerile locale care vor avea loc în data de 9 iunie.
Local
Acesta s-ar fi aflat la volanul mașinii sale Ferrari, indisponibilizată în vara lui 2021. Mladin s-a ales cu dosar penal pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive.
2
România
Din 27 aprilie până în 7 mai, elevii din învățământul preuniversitar intră în vacanța de primăvară.
România
O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a fost accidentată grav pe o stradă din municipiul Orăştie, în cauză fiind deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, a informat, sâmbătă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.
România
Salcia, simbolul sărbătorii de Florii, este înconjurată de legende, fiind considerată un protector al roadelor şi locuinţelor în cultul bisericesc, dar reprezintă şi una dintre soluţiile în combaterea eroziunii şi stabilizarea solului, având şi proprietăţi medicinale.
Local
Conducerea universității a fost preluată, începând cu data de 27 aprilie, de Teodor Cilan, votat la alegerile ce au avut loc în luna martie.
6
UT Arad
În urmă cu câteva minute, Comisia Centrală de Arbitri a dezvăluit cine vor fi oficialii partidei de mâine, de la Iași, dintre Poli și UTA.
1
Local
”Dr. Ioan Robu - care în vreme de războiu a purtat spadă de voluntar în Armata Română, iar în vreme de pace și-a pus priceperea sa aleasă în slujba acestui oraș ca cel dintâi primar român, care a avut să lupte cu toate greutățile, inerente unor asemenea începuturi - de astăzi nainte, cu trupul său muritor, este al pământului românesc, din care a fost zidit și pe care l-a slujit cu dublă credință”. Gheorghe Ciuhandu - ”Biserica și Școala”.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!