„Micul Circ” a surprins din nou prin timpii obţinuţi de concurenţi, iar micul nostru kartist se bate în continuare pentru locul 2 în clasamentul general. Ultimele două etape vor fi pe circuitul Prejmer, unde Gabi a câştigat locul 1 în etapa a doua, şi pe cel din Bucureşti. Urmează o pauză de patru săptămâni pe care Gabi Veres o va folosi pentru a se pregăti cât mai bine.
In carti, pentru un loc pe podium
BUCUREŞTI. Campionatul de Karting organizat de FRAS a ajuns la etapa a 4-a din cele şase programate. Sportivul arădean Gabi Veres a urcat din nou pe podium, ocupând locul 3 la Clasa Pufo, cursă ţinută la o temperatură de 34 de grade în aer şi mult mai ridicată la nivelul pistei circuitului AMC Kart din Bucureşti.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
8
România
Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit marţi, la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden.
Mapamond
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat într-un interviu acordat cunoscutului jurnalist rus şi creator de conţinut pe YouTube Iuri Dudi - inclus în martie 2022 pe lista "agenţilor străini" de autorităţile de la Moscova - că şi-a redobândit cetăţenia română "acum 13-15 ani" şi că, la fel ca "un milion" de cetăţeni ai Republicii Moldova, este şi cetăţean al României, relatează marţi publicaţia Ziarul Naţional de la Chişinău.
1
ARADON Sport local
MALLORCA. Din dorinţa de a progresa şi a-şi îmbunătăţi nivelul jocului, arădeanca Maria Mateaş (15 ani) se pregăteşte de la începutul acestui an la celebra Academie de tenis de câmp „Rafael Nadal” de la Mallorca (Spania).
UT Arad
ARAD. Astăzi, 7 mai, Flavius Domide, poate cel mai mare jucător din istoria UTA-ei, împlinește 78 de ani.
2
Local
Noua unitate de învăţământ ar urma să funcţioneze în cartierul Gai, pe strada Faurilor nr.94-96.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!