„A fost o experienţă pe care am aşteptat-o mult. Anul acesta mă axez mai mult pe tenis, pentru că am terminat clasa a XII-a. Îmi trebuie multe meciuri pentru a progresa”, ne-a declarat arădeanul ce îşi doreşte să calce pe urmele unui alt tenismen din oraşul nostru, Marius Copil.
Tenismenul de 18 ani, ce reprezintă Australia, a evoluat în primul tur al calificărilor de la Bernie, premii de 75.000 de dolari, împotriva unui australian de origine croată, Tomislav Papac, cedând cu scorul de 6-0, 7-5. „Am fost dominat de emoţii, mai ales în primul set al meciului. Am avut 14 duble greşeli… Însă nu dezarmez, am un antrenor cu care mă întâlnesc de două ori pe săptămână şi dacă voi deveni mai profesionist în antrenamente sunt convins că am şanse”, spune Cuc, care a primit pentru turneul din Tasmania un wild-card din partea federaţiei australiene.
În programul din prima parte a sezonului 2017, Cuc are două turnee la Canberra şi trei competiţii în Indonezia, iar apoi va reveni în România, pentru turnee din Circuitul Internaţional, inclusiv cel de la Arad, programat la început de cireşar.
Îşi trăieşte visul în Australia
Îşi trăieşte visul în Australia
Reactualizat la:
MELBOURNE. Dănuţ Cuc, tenismen născut la Arad, a debutat, în acest început de an, în Circuitul ATP Challenger, în cadrul unui turneu din Burnie (Australia).
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
Advertorial
Duminică, de Florii, în festivalul Suflet de România s-a format în miezul zilei o impresionantă horă în fața scenei, în care s-au prins artiști, spectatori și organizatori. În weekend, Suflet de România a oferit participanților ocazia să călătorească într-un sat atemporal, în vremea șezătorilor de altădată.
Mapamond
Protestele studenţeşti împotriva războiului din Gaza s-au extins în acest sfârşit de săptămână la zeci de universităţi din Statele Unite şi s-au soldat cu sute de arestări şi cu ciocniri între protestatari şi forţele de ordine, potrivit EFE.
Local
Inițiativa de a lăsa copiii să-și folosească imaginația aparține Asociației GAL Lunca Mureșului de Jos, ca membră a proiectului TOM (Tradiții, Obiceiuri, Meșteșuguri).
Local
Mihnea-Ionuț Mateiu și Cristina Rucărean au obținut medii de peste 9,60, clasându-se pe locurile doi și trei, dintr-o promoție cu 192 de absolvenți.
1
UT Arad
IAȘI. UTA a trecut de „Poli” Iași, după o primă repriză slabă, însă o a doua așa cum ne-am dori întotdeauna. Antrenorul UTA-ei a recunoscut jocul modest din primele 45 de minute, iar victoria o pune și pe seama schimbărilor pe care le-a nimerit.
Citiți principiile noastre de moderare aici!