Haristiade se mândreşte cu două finale europene, un loc 8 în iarnă, la Gyor (Ungaria) şi un loc 7 în vara anului trecut, la Baku (Azerbaidjan), acolo unde a reuşit perfomanţa internaţională a carierei, cu 570 puncte.
„Recomand din plin tirul sportiv, deoarece te ajută să îşi dezvolţi capacităţi cognitive şi emoţionale importante în viaţa de zi cu zi”, spune Daria Haristiade, pe care o aşteaptă, după competiţia de la Changwon, un alt test important: Jocurile Olimpice ale Tineretului din Buenos Aires (Argentina).
Ţinteşte la „Mondialele” din Coreea de Sud
Ţinteşte la „Mondialele” din Coreea de Sud
CS Municipal Arad va avea un emisar la Campionatele Mondiale de tir sportiv ce vor debuta pe 31 august la Changwon (Coreea de Sud), Daria-Olimpia Haristiade urmând a concura la junioare. Născută în 2 decembrie 2001, eleva lui Mircea Budurişan va trage în proba de pistol aer-comprimat 10 metri, fiind una dintre cele şase românce prezente la startul „Mondialelor”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
Local
Ea va fi preluată de la Aeroportul Otopeni de către doi reprezentanţi ai Arhiepiscopiei Aradului.
România
TIMIȘOARA. Gest șocant al unui bărbat în vârstă de 73 de ani, care luni dimineață a ales să își pună capăt zilelor, sărind de la etaj. Polițiștii fac acum cercetări pentru a vedea care au fost circumstanțele în care acesta s-a sinucis.
ARADON Sport local
RM. VÂLCEA. Clasări în Top 10 pentru elevii Denise Bejan (clasa a IX-a la Colegiul Particular „Vasile Goldiș” Arad) și Leonardo Igreț (clasa a X-a la Liceul Tehnologic de Transporturi Auto „Henri Coandă” Arad) la etapa finală a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la Pentatlon Atletic, desfășurată săptămâna trecută la Râmnicu Vâlcea.
ARADON Sport local
BĂLŢI. Lotul naţional de box juniori a participat la un puternic turneu internaţional în Republica Moldova, cu pugilişti din Kazahstan, Ucraina, Cipru, Israel, Moldova şi România.
Advertorial
Duminică, de Florii, în festivalul Suflet de România s-a format în miezul zilei o impresionantă horă în fața scenei, în care s-au prins artiști, spectatori și organizatori. În weekend, Suflet de România a oferit participanților ocazia să călătorească într-un sat atemporal, în vremea șezătorilor de altădată.
Mapamond
Protestele studenţeşti împotriva războiului din Gaza s-au extins în acest sfârşit de săptămână la zeci de universităţi din Statele Unite şi s-au soldat cu sute de arestări şi cu ciocniri între protestatari şi forţele de ordine, potrivit EFE.
Local
Inițiativa de a lăsa copiii să-și folosească imaginația aparține Asociației GAL Lunca Mureșului de Jos, ca membră a proiectului TOM (Tradiții, Obiceiuri, Meșteșuguri).
Local
Mihnea-Ionuț Mateiu și Cristina Rucărean au obținut medii de peste 9,60, clasându-se pe locurile doi și trei, dintr-o promoție cu 192 de absolvenți.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!