Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu, a participat la inaugurarea reţelei care a fost realizată pe fonduri europene, lucrare ce a costat peste 3 milioane de lei. „Alimentarea cu apă potabilă în întregul judeţ reprezintă o condiţie elementară pentru un stat european. Una dintre localităţile care avea nevoie stringentă de o reţea de alimentare cu apă potabilă este şi satul Cuied, aparţinător comunei Buteni, cu atât mai mult cu cât în această localitate apa a fost o problemă dintotdeauna, iar vara Cuiedul nu avea apa nici măcar în fântâni. Împreună cu administraţia locală, an de an am făcut demersuri către Guvern, pentru alocarea de fonduri în vederea finalizarea lucării. Ne bucurăm că acest proiect a fost în sfârşit terminat, iar locuitorii vor avea condiţii civilizate de trai de acum înainte”, a declarat Ioţcu.
Apa potabila pentru locuitorii din Cuied
CUIED. În sfârşit, după ani de zile în care au folosit apa de ploaie pentru cele necesare traiului, locuitorii din Cuied au reţea de apă potabilă.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
7
Local
Hidrologii au emis o alertă de tip cod galben privind riscul de viituri pe cursurile de apă din județul Arad.
UT Arad
Anunţul a fost făcut de primarul Călin Bibarţ, într-o conferinţă de presă susţinută la stadion.
Local
Atenţionare pentru persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și familiale, precum și persoanele juridice care desfășoară activitate de transport persoane și marfă în regim de taxi și la care valabilitatea autorizației este 20 august 2024.
Local
Meteorologii au emis un cod portocaliu de ploi şi vijelii, cod care include mai multe judeţe printre care şi Aradul.
Mapamond
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a acuzat duminică Beijingul că încearcă să submineze conferinţa de pace planificată pentru această lună în Elveţia, relatează dpa.
1
UT Arad
„Bătrâna Doamnă” a anunțat primul nume nou din această vară, mijlocașul venind de la FCU 1948 Craiova. UTA a confirmat și două despărțiri.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 02-06-2024 sunt următoarele:
Citiți principiile noastre de moderare aici!