De această dată, distincţia a venit din capitala Angliei, premiul fiind oferit, direct la Londra, primarului Gheorghe Falcă. Au fost doar două oraşe din România care au fost recunoscute de londonezi şi au primit distincţia „Destinaţie excelentă pentru afaceri”, Aradul şi Timişoara, şi un spital din România cu merite deosebite: Spitalul de copii din Bucureşti.
Proaspăt întors cu noul trofeu dedicat Aradului, primarul Gheorghe Falcă a punctat importanţa acestui premiu, eleganţa cu care a fost organizată ceremonia şi a menţionat cele mai importante puncte pe care le-a amintit în discursul său de mulţumire. Cum era de aşteptat, edilul le-a vorbit londonezilor şi invitaţilor acestora despre polul de dezvoltare Arad-Timişoara, paşii făcuţi până acum în acest demers şi viitorul acestui proiect. Dar, despre facilităţile la care se gândeşte Primăria în această perioadă, pentru cei care vor să deschidă afaceri aici sau în viitoarea zonă metropolitană, veţi putea citi într-un material viitor.
Revenind la premiul ridicat de edilul local de la Londra, Falcă a precizat că juriul a analizat o serie întreagă de oraşe din România, pe diverse zone pentru a identifica performanţa acestora, iar distincţia acordată Aradului şi Timişorii nu face altceva decât să onoreze aceste două municipii. Premiul a fost acordat de Europe Business Assembly.
Aradul, „Destinaţie excelentă de afaceri”
ARAD. Încă un premiu pentru Arad şi primărie. Încă o recunoaştere a meritelor oraşului şi a celor care îl gestionează.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
8
9
Mapamond
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat vineri că Rusia reprezintă o ameninţare existenţială pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informează EFE.
Mapamond
Exerciţiile militare cu o durată de patru luni ale NATO în apropierea graniţelor Rusiei, cunoscute sub numele de Steadfast Defender, sunt dovada că alianţa se pregăteşte pentru un potenţial conflict cu Rusia, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, transmite Reuters.
Mapamond
Ministrul apărării italian, Guido Crosetto, consideră că declaraţiile preşedintelui francez, Emmanuel Macron, despre posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina, sporesc tensiunile, într-un interviu publicat sâmbătă de ziarul Corriere della Sera, citat de EFE.
Mapamond
Muzicianul suedez Per Gessle a anunţat revenirea în activitate a trupei sale de pop-rock Roxette cu o nouă solistă, compatrioata sa Lena Philipsson, la cinci ani de la moartea vocalistei emblematice a formaţiei, Marie Fredriksson, informează EFE.
România
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani. România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultimelor date actualizate vineri de agenţia comunitară de statistică Eurostat, citate de EFE.
Mapamond
O persoană a murit şi mai multe au fost rănite grav în timpul unui incident armat petrecut în timpul nopţii de vineri spre sâmbătă în oraşul Sevran din Seine-Saint-Denis, potrivit AGERPRES.
Local
Accidentul s-a petrecut pe Drumul Național 79 Arad-Oradea, în zona localității Zimandcuz, sâmbătă, în jurul orei 10:40.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!