Aceasta, în cadrul „Cupei cartierelor Aradului”, organizată de către preşedintele Ligii suporterilor Transilvania-Banat, Petre Botiş, care i-a invitat pe toţi candidaţii la primăria Aradului să-şi facă echipe şi să participe la competiţie. Pe parcursul zilelor următoare candidaţii vor avea ocazia unor prime confruntări, pe terenul de fotbal din Bujac. „Am sărbătorit 71 de ani de la înfiinţarea echipei UTA, de către baronul Neumann, pe data de 18 aprilie 1945. Evident, nu puteam sărbători altfel decât jucând fotbal, inclusiv ca o pledoarie pentru mişcarea în aer liber, pe care îi îndemn pe toţi tinerii să o practice. Sportul în rândurile copiilor trebuie promovat, pentru că doar dintre ei se pot ridica sportivi de performanţă, care să readucă Aradul în frunte, în realitate, nu doar ca un slogan. Sper ca nu peste mult timp UTA să redevină campioana României, iar 18 aprilie să fie o zi în care sărbătorim nu doar gloria trecutului, ci şi pe aceea a prezentului”, a declarat Samuel Caba.
Caba şi-a făcut echipă de fotbal de ziua UTA-ei
Caba şi-a făcut echipă de fotbal de ziua UTA-ei
Samuel Caba, candidatul PMP la Primăria Aradului, a sărbătorit „Ziua UTA-ei”- 18 aprilie, jucând fotbal, în echipa PMP Arad, cu „Fulgerul 2016”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
8
România
Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit marţi, la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden.
Mapamond
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat într-un interviu acordat cunoscutului jurnalist rus şi creator de conţinut pe YouTube Iuri Dudi - inclus în martie 2022 pe lista "agenţilor străini" de autorităţile de la Moscova - că şi-a redobândit cetăţenia română "acum 13-15 ani" şi că, la fel ca "un milion" de cetăţeni ai Republicii Moldova, este şi cetăţean al României, relatează marţi publicaţia Ziarul Naţional de la Chişinău.
ARADON Sport local
MALLORCA. Din dorinţa de a progresa şi a-şi îmbunătăţi nivelul jocului, arădeanca Maria Mateaş (15 ani) se pregăteşte de la începutul acestui an la celebra Academie de tenis de câmp „Rafael Nadal” de la Mallorca (Spania).
Local
Florin a trecut prin patru intervenții dificile în ultimele luni, luni pe care și le-a petrecut la spital. El a împlinit marți, 38 de ani, pe care i-a sărbătorit alături de echipa medicală.
UT Arad
ARAD. Astăzi, 7 mai, Flavius Domide, poate cel mai mare jucător din istoria UTA-ei, împlinește 78 de ani.
2
Local
Noua unitate de învăţământ ar urma să funcţioneze în cartierul Gai, pe strada Faurilor nr.94-96.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!