Bibarţ spune că suma de 16 milioane lei primită din partea Guvernului Cioloș pentru subvenția termică, adică „singurii bani pe care Aradul i-a văzut din partea Guvernului în ultimii cinci ani” riscă să se întoarcă la București, în loc să fie folosiți pentru arădeni:
„De abia aștept să convoc o ședință de Consiliu în care să se regăsească pe ordinea de zi bani alocați Aradului de către guvernul PSD. Dar istoria ne arată că vom avea mult și bine de așteptat pentru un asemenea eveniment. Ultima dată când Aradul a primit bani de la București a fost în noiembrie 2011. De atunci arădenii nu au văzut nici un leu pentru CET din partea guvernului PSD. În acea perioadă, Dragnea, actualul șef al PSD, promitea arădenilor căldură mai ieftină și sprijin financiar de la Guvern. Timp de cinci ani PSD a demonstrat că toate promisiunile făcute au fost doar în scop electoral, de a mai câștiga voturi, lăsând arădenii fără nici un ajutor pentru încălzire. A fost nevoie de multă muncă și un alt Guvern pentru a aduce în Arad bani, astfel ca arădenii să beneficieze de căldură mai ieftină sau măcar la același preț ca până acum. Din păcate, ne aflăm din nou în situația în care de la anul, Aradul, într-o țară condusă de PSD, să beneficieze doar de promisiunile electorale făcute în campanie. Este foarte posibil ca Dragnea și Guvernul PSD să blocheze din 2017 toate fondurile, investițiile și proiectele Aradului și de aceea avem nevoie de banii din excedentul bugetar, ca o măsură de precauție. Le reamintesc consilierilor PSD că alegerile s-au încheiat și a venit momentul să se aplece asupra problemelor arădenilor” a încheiat viceprimarul Bibarț.
Citiți principiile noastre de moderare aici!