Minora se afla în traversarea străzii pe trecerea de pietoni când a fost lovită de mașină. Din fericire, fata a fost accidentată ușor. „Din primele cercetări efectuate la fața locului s-a stabilit că o tânără de 18 ani, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Timișorii, ajungând la o trecere pentru pietoni semnalizată și marcată corespunzător, nu a acordat prioritate de trecere unei adolescente de 15 ani aflată în traversarea drumului, accidentând-o ușor. Se continuă cercetările”, a declarat inspectorul principal de poliție Lorena Radu purtător de cuvânt în cadrul IPJ Arad.
Elevă de 15 ani, lovită de mașină pe trecerea de pietoni în Aradul Nou
Elevă de 15 ani, lovită de mașină pe trecerea de pietoni în Aradul Nou
O fată de 15 ani a fost lovită, miercuri dimineața, pe Calea Timișorii, de un autoturism condus de o tânără de 18 ani.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
România
CFR Călători va asigura un program de transport special cu prilejul minivacanţei de 1 Mai şi Paşte, pentru facilitarea deplasării pasagerilor spre destinaţiile de vacanţă, dar şi spre domiciliu.
Local
Alei „înecate” în iarbă, tomberoane care dau pe dinafară și un cimitir care pare îngrijit doar pe aleile principale.
1
UT Arad
Mircea Rednic nu se joacă: l-a trimis acasă pe Vlad Morar! Despre prelungirea contractului nu se mai pune problema.
Local
Magazinele PPC Energie vor fi închise atât pe data de 1 Mai cât şi în perioada Paștelui.
Local
Descoperirea macabră a fost făcută luni seara, după ce vecinii femeii au alertat autoritățile.
1
Mapamond
Actorul francez Gerard Depardieu a părăsit luni secţia de poliţie unde a fost interogat timp de peste opt ore în legătură cu două acuzaţii de agresiune sexuală care ar fi fost comise în 2014 şi 2021, a anunţat avocatul său, Christian de Saint-Palais, reiterând că actorul îşi apără nevinovăţia - transmit EFE şi AFP.
1
Ştiri sportive
Cotidianul AS a dezvăluit luni că FIFA şi UEFA au lansat un ultimatum către guvernul spaniol, condus de Pedro Sanchez, şi Consiliul Superior al Sportului (CSD), după ce Federaţia Spaniolă de Fotbal (RFEF) a fost plasată sub tutelă, scrie L'Equipe.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!