S-a întâmplat şi acest lucru nemaiîntâlnit în administraţia locală. Toţi consilierii judeţeni, în frunte cu Adrian Ţolea, vicepreşedintele cu atribuţii de preşedinte al Consiliului Judeţean Arad (CJA), au votat împotriva unui proiect de hotărâre care a fost întocmit chiar de către CJA. Trebuie să recunoaştem, totuşi, că proiectul a fost întocmit la propunerea conducerii Zonei Libere Curtici-Arad care pare că vrea să scoată bani şi din piatră seacă. Încă de la mijlocul şedinţei ordinare care a avut loc vineri, 27 noiembrie, s-a simţit că întâlnirea nu va fi una liniştită. După cum am precizat deja, şefii de la Zona Liberă fac tot posibilul să scoată bani cât mai mulţi. În acest sens, au solicitat Consiliului Judeţean aprobarea creşterii unor tarife şi taxe. Modificările tarifare aveau nevoie de votul consilierilor judeţeni pentru că Zona Liberă se află în subordinea CJA. Primul proiect de hotărâre care a provocat rumoare în sală a fost cel care s-a referit la avizarea tarifelor pentru licenţele de lucru pentru activităţile desfăşurate în Zona Liberă. Încă de aici, consilierul Marius Sulincean a anunţat că Opoziţia nu va vota niciun proiect de hotărâre care se referă la creşterea tarifelor în Zonă. „În comisii nu ni s-au adus explicaţii clare referitoare la motivele pentru care se doreşte creşterea taxelor. În plus, reprezentanţii societăţilor comerciale care îşi desfăşoară activitatea acolo nu au fost consultaţi sau informaţi asupra faptului că vor creşte taxele”, a anunţat Sulincean. Aşa că, încă din start, opt consilieri au votat împotrivă. A urmat apoi un proiect de hotărâre care se referă la avizarea regulamentului de acordare a licenţelor de lucru în Zona Liberă. Aceiaşi opt au fost împotrivă. Următorul proiect s-a referit la avizarea tarifelor pentru permisele de acces în incinta Zonei Libere. Şi aici au fost consemnate opt voturi împotrivă. Aceeaşi soartă a avut-o şi avizarea regulamentului pentru accesul în zonă. Însă ce a urmat a fost de-a dreptul şocant. S-a supus la vot proiectul privind avizarea tarifelor de parcare aplicabile în incinta Zonei Libere. Sulincean a reacţionat şi la acest proiect şi a spus că „nu vom vota propunerea pentru că cei care muncesc acolo circulă cu maşinile, iar taxele respective oamenii trebuie să le plătească. O să aglomerăm zonele adiacente parcării respective”. Pe subiect a intervenit şi Adrian Ţolea care a anunţat că „nici eu nu voi vota pentru acest proiect. Dar explicaţia este alta: nu putem aproba nişte tarife pentru o parcare care nu există. Pentru că trebuie să precizez faptul că parcarea respectivă este încă la stadiul de idee, nu a fost realizată. După ce va fi construită parcarea, atunci putem deschide din nou subiectul”. Ce s-a întâmplat? Toţi consilierii judeţeni au votat împotriva acestui proiect care a fost respins. Nici măcar unul dintre aleşi nu a fost de acord cu impunerea unor taxe de parcare. Ulterior, Ţolea a explicat faptul că „nu se pune problema ca angajaţii care lucrează la fabrici să plătească taxele de parcare. Este vorba despre câteva locuri ce vor fi realizate în preajma clădirii administraţiei Zonei Libere Curtici-Arad. Dar despre această parcare vom vorbi de abia după ce va fi realizată”. Aşa că, într-o zi de vineri mohorâtă, la final de noiembrie, s-a întâmplat minunea: un proiect a fost respins în bloc, inclusiv de către cei care l-au iniţiat.
Incredibil! Vot în bloc împotriva parcării cu plată
Incredibil! Vot în bloc împotriva parcării cu plată
Toţi consilierii judeţeni s-au opus unui proiect de hotărâre care vizează introducerea unor taxe de parcare în Zona Liberă Curtici-Arad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
8
9
Mapamond
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat vineri că Rusia reprezintă o ameninţare existenţială pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informează EFE.
Mapamond
Exerciţiile militare cu o durată de patru luni ale NATO în apropierea graniţelor Rusiei, cunoscute sub numele de Steadfast Defender, sunt dovada că alianţa se pregăteşte pentru un potenţial conflict cu Rusia, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, transmite Reuters.
Mapamond
Ministrul apărării italian, Guido Crosetto, consideră că declaraţiile preşedintelui francez, Emmanuel Macron, despre posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina, sporesc tensiunile, într-un interviu publicat sâmbătă de ziarul Corriere della Sera, citat de EFE.
Mapamond
Muzicianul suedez Per Gessle a anunţat revenirea în activitate a trupei sale de pop-rock Roxette cu o nouă solistă, compatrioata sa Lena Philipsson, la cinci ani de la moartea vocalistei emblematice a formaţiei, Marie Fredriksson, informează EFE.
România
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani. România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultimelor date actualizate vineri de agenţia comunitară de statistică Eurostat, citate de EFE.
Mapamond
O persoană a murit şi mai multe au fost rănite grav în timpul unui incident armat petrecut în timpul nopţii de vineri spre sâmbătă în oraşul Sevran din Seine-Saint-Denis, potrivit AGERPRES.
Local
Accidentul s-a petrecut pe Drumul Național 79 Arad-Oradea, în zona localității Zimandcuz, sâmbătă, în jurul orei 10:40.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!