„Consider că prima parte a comunicatului Primăriei Arad este o replică dată de fapt Poliţiei Locale, care mi-a transmis oficial că HCLM din 2006 nu mai este în vigoare şi că nu se poate sancţiona publicitatea desfăşurată ilegal în Arad. Aceste neînţelegeri între instituţii care ar trebui să conlucreze arată haosul şi dezorganizarea din administraţia locală. Pentru a pune lucrurile în ordine, cer public secretarului CLM să pregătească un punct de vedere pe această temă la şedinţa următoare a Consiliului Local Municipal. Cu atât mai mult cu cât legea 185/2013 prevede sancţiuni pentru administraţiile locale care nu elaborează în termen un cadru în care se pot defăşura activităţile de publicitate”, spune Marin Lupaş. Consilierul susţine că, în Comunicat, chiar şi funcţionarii din Primărie îl contrazic pe primarul Falcă, arătând că «publicitatea electorală este reglementată prin legi specifice». Or, „primarul Falcă şi cei din jurul său au invocat HCLM nr. 186/2006 în contextul electoral şi au acţionat în conformitate cu acest act. Mai mult, primarul Falcă a făcut referire la această decizie a CLM din 2006 cu referire tot la contextul electoral şi în şedinţa CLM din 12 februarie 2015, aşa cum se poate constata din stenograma şedinţei, fără să fie contrazis de către funcţionarii Primăriei, prezenţi la şedinţă. Aş dori în viitor ca funcţionarii Primăriei să servească interesul cetăţenilor, în conformitate cu legea şi să aibă puterea să nu îşi asume mesajele impuse de politicieni”, mai spune Lupaş.
Lupaş a primit răspuns „neserios”
Consilierul Marin Lupaş consideră „neserios” răspunsul Primăriei cu privire la regimul publicităţii.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
România
O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a fost accidentată grav pe o stradă din municipiul Orăştie, în cauză fiind deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, a informat, sâmbătă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.
România
Salcia, simbolul sărbătorii de Florii, este înconjurată de legende, fiind considerată un protector al roadelor şi locuinţelor în cultul bisericesc, dar reprezintă şi una dintre soluţiile în combaterea eroziunii şi stabilizarea solului, având şi proprietăţi medicinale.
Local
Conducerea universității a fost preluată, începând cu data de 27 aprilie, de Teodor Cilan, votat la alegerile ce au avut loc în luna martie.
UT Arad
În urmă cu câteva minute, Comisia Centrală de Arbitri a dezvăluit cine vor fi oficialii partidei de mâine, de la Iași, dintre Poli și UTA.
Local
”Dr. Ioan Robu - care în vreme de războiu a purtat spadă de voluntar în Armata Română, iar în vreme de pace și-a pus priceperea sa aleasă în slujba acestui oraș ca cel dintâi primar român, care a avut să lupte cu toate greutățile, inerente unor asemenea începuturi - de astăzi nainte, cu trupul său muritor, este al pământului românesc, din care a fost zidit și pe care l-a slujit cu dublă credință”. Gheorghe Ciuhandu - ”Biserica și Școala”.
UT Arad
BUCUREȘTI. Meciul anului pentru Academia UTA se joacă duminică, de la ora 11, la baza sportivă ARCOM, aflată în proprietatea celor de la FCSB.
România
Poliţia Rutieră va sancţiona şoferii care opresc pe marginea drumului pentru „celebrele” poze din lanul cu rapiţă.
7
Citiți principiile noastre de moderare aici!