Totul a pornit de la lista de investiţii care vor fi derulate de Judeţ în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020. „Cred că puteaţi să ne întrebaţi despre priorităţile judeţului înainte să schimbaţi lista de investiţii”, a spus Tripa. Ţolea a contracarat imediat: „Dar domnul Ioţcu v-a întrebat când a întocmit lista iniţială? A, am uitat că eraţi prieteni”. Însă vicepreşedintele CJA l-a atacat exact pe omul cu care Ioţcu a avut cele mai mari divergenţe în şedinţe. „Domnule Ţolea, eu nu am fost prietenul domnului Ioţcu şi nici al domnului Drăgan niciodată, am votat împotriva proiectelor lor de hotărâre de fiecare dată când nu am fost mulţumit de ele. În schimb, dumneavoastră, ca un copil cuminte, aţi ridicat mânuţa la orice propunere a lui Ioţcu sau a lui Drăgan. Aşa că nu ştiu care dintre noi doi a fost mai prieten cu Ioţcu, eu sau dumneavoastră?”, a tunat Tripa. Vizibil incomodat de prezentarea consilierului judeţean, Adrian Ţolea a schimbat vorba şi a revenit la prezentarea listei de investiţii: „mutarea principală în ceea ce priveşte lista de investiţii a fost scoaterea drumului Lipova-Şiştarovăţ-Cuveşdia de pe lista principală şi mutarea lui în rezerve. În schimb, am regândit modernizarea drumului Arad-Şiria-Seleuş şi am mers pe ruta Arad-Şiria-Pâncota-Târnova-Şilindia-Buteni. Iar cei 5,5 kilometri de drum dintre Pâncota şi Seleuş îi vom moderniza anul viitor din fondurile proprii ale Consiliului Judeţean”. Într-un final, după ce şi Florin Tripa a fost mulţumit de răspunsul primit de la Ţolea, şedinţa s-a încheiat.
Scandal pe „prietenia” cu Ioţcu
Şedinţa Consiliului Judeţean Arad (CJA) de vineri, 21 august, a fost marcată spre final, de o discuţie aprinsă între vicepreşedintele cu atribuţii de preşedinte al CJA, Adrian Ţolea, şi consilierul judeţean Florin Tripa.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
8
9
UT Arad
Cele două milioane de euro pe minus în anul 2023 o plasează pe UTA pe locul 7 între cluburile din Superliga.
România
Primarul din Vașcău, Florin Ioan Porge, nu mai poate candida pentru încă un mandat – al șaselea – la conducerea administrației orașului bihorean.
România
Un bărbat de 44 de ani a decedat după ce a fost împuşcat accidental în zona pieptului, în timpul unei partide de vânătoare desfăşurată în zona localităţii Boholt, autorul faptei fiind o persoană de 34 de ani, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.
Mapamond
FMI prognozează că Europa de Est va devansa, în curând, sudul Europei la capitolul standard de viaţă
La aproape patru decenii de la colapsul Uniunii Sovietice, standardele de viaţă din ţările care au ieşit de pe orbita URSS pentru a se alătura Uniunii Europene urmează să le devanseze pe cele ale ţărilor din sudul blocului comunitar, transmite Bloomberg.
Local
Mircea Geoană, Secretarul General Adjunct al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, va vizita municipiul Arad sâmbătă, 11 mai 2024.
Local
Minivacanța de Paști a adus un grad de ocupare de aproximativ 70 la sută în singura stațiune de interes național din județul Arad.
Advertorial
La fel ca în fiecare an, Biserica Ekklesia a ieșit dincolo de zidurile clădirii. Mai exact, membrii bisericii penticostale Ekklesia din Arad au ieșit la pedalat. Ekklesia Bike Tour a adunat peste 200 de persoane în fata platoului Primăriei Arad unde s-au întâlnit și cu primarul Călin Bibarț, iar de acolo au pornit împreună pe biciclete spre pădurea Ceala.
Local
Dacă nu ați părăsit Aradul în această minivacanță, dacă nu v-ați făcut vreun program special cu familia sau prietenii, puteți da o fugă până în Piața Catedralei, acolo unde se desfășoară în premieră Târgul de Paște din acest an. Va fi un bun pretext de a descoperi noua față a Pieței Catedralei, după lucrările de regenerare urbană la care a fost supusă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!