ARAD. Deputatul Claudia Boghicevici îşi exprimă satisfacţia că, prin rezultatele la alegeri „ PDL rămâne bastionul Dreptei la Arad” şi că s-a cofirmat „ supremaţia dreptei în această zonă”. Aceasta, având în vedere faptul că „ scorul însumat al PDL şi PMP este în Arad de 29%, peste cel al PSD, iar dacă adăugăm şi scorul PNL ajungem la aproape 42%, în condiţiile în care UDMR s-a apropiat din nou de 8%, iar 5% au mers către candidatul independent Mircea Diaconu”. Din păcate, arată coordonatorul ministerului Muncii în Guvernul alternativă al PDL „ au fost şi mulţi arădeni care şi-au irosit votul susţinând partide mici de dreapta care nu aveau şanse să treacă pragul, voturile lor fiind acum redistribuite Stângii. În acelaşi timp este surprinzător scorul nemeritat de mare obţinut de PSD în Arad, având în vedere că de 2 ani de zile guvernarea PSD demonstrează că nu respectă Aradul, că nu este capabilă să finalizeze proiecte importante ca cele 2 pasaje peste calea ferată, că nu ştie sau nu vrea să atragă fonduri pentru a ajuta administraţiile, şcolile, bisericile, spitalele şi comunităţile din Arad”.În ceea ce priveşte consecinţele acestor alegeri, parlamentarul arădean consideră că partidele de dreapta legitimate de electorat trebuie să pornească pe drumul unificării în jurul unui prezidenţiabil care să învingă Stânga la alegerile prezidenţiale din noiembrie. Unificare de la care nu ar trebui să lipsească PNL : „ PDL a salutat anunţul aderării PNL la PPE şi crede că liberalii trebuie să îşi facă curăţenie în propria ogradă, să renunţe la toţi oportuniştii care acceptă cadourile otrăvite ale PSD. Dacă PNL merge până la capăt în această acţiune de „purificare”, cred că putem vorbi de un viitor parteneriat serios între PDL şi PNL pentru construirea polului de Dreapta alternativă la PSD”, a conchis deputatul arădean.
Stanga a „furat” voturi ale dreptei
Claudia Boghicevici regretă că s-au irosit voturile acordate partidelor mici de dreapta
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
România
Din 27 aprilie până în 7 mai, elevii din învățământul preuniversitar intră în vacanța de primăvară.
România
O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a fost accidentată grav pe o stradă din municipiul Orăştie, în cauză fiind deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, a informat, sâmbătă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.
România
Salcia, simbolul sărbătorii de Florii, este înconjurată de legende, fiind considerată un protector al roadelor şi locuinţelor în cultul bisericesc, dar reprezintă şi una dintre soluţiile în combaterea eroziunii şi stabilizarea solului, având şi proprietăţi medicinale.
Local
Conducerea universității a fost preluată, începând cu data de 27 aprilie, de Teodor Cilan, votat la alegerile ce au avut loc în luna martie.
UT Arad
În urmă cu câteva minute, Comisia Centrală de Arbitri a dezvăluit cine vor fi oficialii partidei de mâine, de la Iași, dintre Poli și UTA.
Local
”Dr. Ioan Robu - care în vreme de războiu a purtat spadă de voluntar în Armata Română, iar în vreme de pace și-a pus priceperea sa aleasă în slujba acestui oraș ca cel dintâi primar român, care a avut să lupte cu toate greutățile, inerente unor asemenea începuturi - de astăzi nainte, cu trupul său muritor, este al pământului românesc, din care a fost zidit și pe care l-a slujit cu dublă credință”. Gheorghe Ciuhandu - ”Biserica și Școala”.
Local
DRDP Timişoara, care supervizează lucrările la centura de est a Aradului, a anunţat stadiul proiectului.
1
UT Arad
BUCUREȘTI. Meciul anului pentru Academia UTA se joacă duminică, de la ora 11, la baza sportivă ARCOM, aflată în proprietatea celor de la FCSB.
Citiți principiile noastre de moderare aici!