În foaierul teatrului, imediat după amiază, criticul de teatru Claudiu Groza, regizorul Nicu Brânzeu, actorul Ionel Bulbuc, actrița Tania Popa și actrița Ștefania Samfira au pus stăpânire pe foaierul principal al Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad.
Au luat cuvântul pe rând, prezentând atât Festivalul de Teatru START, cât și importanța acestuia în ceea ce îi privește pe studenții la actorie sau pe tinerii absolvenți. Ionel Bulbuc, cel care a „orchestrat” această întâmplare numită „START” ne-a spus că la această ediție au fost invitate 11 școli de teatru din România, însă doar șapte și-au confirmat prezența. Tot el ne-a anunțat că pentru edițiile viitoare există planuri ca festivalul să se extindă și să cuprindă și masteranzi.
Festivalul începe astăzi, 12 iulie, de la ora 19, în Sala Studio, va fi prezentat publicului arădean spectacolul „Avioane de hârtie” (Univeristatea din Craiova), urmând ca de la ora 21, tot în „Studio” să aibe loc reprezentația spectacolului „Câți”, al celor de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
Desfășurat în perioada 12-15 iulie, Festivalul START este organizat de Primăria Municipiului Arad, prin Centrul Municipal de Cultură Arad și Teatrul Clasic „Ioan Slavici”. În fiecare zi de festival, Florin Fieroiu, Ioan Peter și Mihaela Sîrbu vor susține ateliere de lucru cu tinerii actori participanți la festival. Intrarea la spectacole este gratuită.
Citiți principiile noastre de moderare aici!