Este vorba despre un bărbat de 30 de ani, care transporta ilicit cu o autoutilitară 3.660 kg de cupru în valoare de aproximativ 36.600 de lei, fără a deţine legale documente de provenienţă. Tânărul a fost depistat de poliţiştii de la Poliţia Comunal Şiria în urma activităţilor de patrulare efectuate pe raza localităţii Şiria. „În urma extinderii verificărilor s-a stabilit că cele 3.660 kg de cupru, ar fi fost sustrase dintr-o societate comercială de pe raza oraşului Ineu. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, întreaga cantitate de cupru fiind reţinută în vederea continuării cercetărilor”, au declarat reprezentanţii IPJ Arad.
Tone de cupru furate de la o firmă din Ineu
Tone de cupru furate de la o firmă din Ineu
Oprit de poliţişti în trafic în timp ce transporta peste 3.600 kg de cupru, sustras dintr-o societate comercială.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
8
România
Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit marţi, la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden.
Mapamond
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat într-un interviu acordat cunoscutului jurnalist rus şi creator de conţinut pe YouTube Iuri Dudi - inclus în martie 2022 pe lista "agenţilor străini" de autorităţile de la Moscova - că şi-a redobândit cetăţenia română "acum 13-15 ani" şi că, la fel ca "un milion" de cetăţeni ai Republicii Moldova, este şi cetăţean al României, relatează marţi publicaţia Ziarul Naţional de la Chişinău.
1
ARADON Sport local
MALLORCA. Din dorinţa de a progresa şi a-şi îmbunătăţi nivelul jocului, arădeanca Maria Mateaş (15 ani) se pregăteşte de la începutul acestui an la celebra Academie de tenis de câmp „Rafael Nadal” de la Mallorca (Spania).
UT Arad
ARAD. Astăzi, 7 mai, Flavius Domide, poate cel mai mare jucător din istoria UTA-ei, împlinește 78 de ani.
2
Local
Noua unitate de învăţământ ar urma să funcţioneze în cartierul Gai, pe strada Faurilor nr.94-96.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!